Locul procurorului în sala de judecată din perspectiva jurisprudenţei CEDO

feature photo

Din perspectiva modificărilor aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, articolul publicat în revista Curierul Judiciar din 2015 redevine actual.

Conform articolului 7 alineatul (3) din Legea nr. 304/2004: „Configurația sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalității de arme în ceea ce privește așezarea judecătorului, procurorilor și avocaților”. Textul de lege consacră astfel principiul egalității armelor și din perspectiva configurației sălii de judecată prin așezarea judecătorului, procurorilor și avocaților. Acest aspect  a fost analizat de CEDO anterior în mai multe cauze privind Portugalia, Turcia, Franța și România. Astfel, CEDO a constatat că modul cum este configurată sala de judecată în România corespunde exigențelor principiului egalității armelor. Prin urmare, textul de lege menționat nu ar trebui să ducă la modificări.

Autor: Dr. Răzvan Horaţiu Radu

Redăm mai jos textul integral al articolului publicat în revista Curierul Judiciar nr. 2/2015 în rubrica Instrumente.

Sumar:

I. Considerații introductive
II. Jurisprudenţa CEDO în cauze contra României
III. Jurisprudenţa CEDO în cauze privind alte state
IV. Concluzii

Rezumat:

Din jurisprudența analizată reiese că CEDO nu are o problemă cu poziția procurorului în sala de judecată, aceasta fiind o chestiune tipică de organizare internă. Ar putea exista o încălcare a dreptului la un proces echitabil dacă în vreun fel poziția procurorului în sala de judecată, eventual coroborată cu alte aspecte ar avea un efect asupra modului cum persoanele interesate și-ar putea face apărarea în timpul judecății. CEDO a analizat aceste aspecte atât din perspectiva dreptului la un proces echitabil, cât și a garanției de imparțialitate pe care trebuie să o ofere orice instanță de judecată, fără însă să identifice vreo problemă în acest sens. În România procurorul este plasat în sala de judecată într-o anumită poziție, în zona rezervată podiumului completului de judecată. Aceasta nu contravine jurisprudenței CEDO.

 

I. Consideraţii prealabile

În perioada postdecembristă, în România s-a discutat mult despre rolul procurorului în sistemul judiciar din România, despre statutul acestuia, mai exact dacă el este magistrat sau reprezentant al puterii executive. Au fost exprimate o serie de opinii în acest sens, inclusiv în perioada redactării noului Cod de procedură penală. Printre opiniile exprimate în acest interval de timp s-a remarcat şi cea care-l considera pe procuror un avocat al statului. Prin urmare, drepturile acestuia nu le pot excede pe cele ale avocaţilor inculpatului. Inevitabil, această discuţie care pleca de la statut s-a transferat şi asupra poziţiei fizice (amplasamentului) a procurorului în sala de judecată. Astfel, au fost opinii care au susţinut, în cadrul dezbaterii interne, că procurorul, prin amplasarea sa în sala de judecată, fie în colţul mesei judecătorului, fie la distanţă de acesta, însă pe un podium supraînălţat, are o poziţie superioară avocatului părţilor, care era situat în sală, în zona rezervată părţilor, martorilor şi publicului. În consecinţă, se propunea „coborârea procurorului de pe piedestal” şi aşezarea lui pe aceeaşi poziţie cu cea a avocaţilor părţilor. De altfel, în lipsa unei asemenea măsuri, s-a apreciat că s-ar aduce atingerii atât imparţialităţii judecătorului, cât şi principiului egalităţii armelor. Inevitabil, în lipsa unei soluţii convenabile celor care susţineau aceste opinii, dezbaterea s-a mutat şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde aceste aspecte au fost invocate ca încălcări ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Totuşi, după cum vom vedea, acest tip de discuţii referitoare la poziţia procurorului în sala de judecată nu sunt singulare în spaţiul european.

II. Jurisprudenţa CEDO în cauze contra României

Prima cauza românească în care CEDO a fost pusă în situaţia de a analiza aceste aspecte a fost Trăilescu[1], în care reclamantul s-a plâns sub aspectul art. 6 din Convenţie de lipsa de independenţă şi imparţialitate a instanţei, precum şi de încălcarea principiului egalităţii armelor, întrucât procurorul ocupa în sala de judecată un loc lateral completului de judecată[2], în timp ce el se afla în faţa instanţei[3]. De asemenea, reclamantul a invocat şi diferenţa de înălţime între poziţia procurorului care se afla pe un podium la acelaşi nivel cu judecătorii în timp ce el se afla la un nivel inferior[4], precum şi faptul că procurorul a rămas alături de completul de judecată pe parcursul dezbaterilor, el având, ca şi judecătorii, calitatea de magistrat al aceleaşi instanţe[5].

Curtea, analizând aceste aspecte, a subliniat ideea că reclamantul era parte într-o procedură administrativă şi nu una penală, după care a trecut în revistă principiile generale conform cărora este analizată imparţialitatea în conformitate cu art. 6 parag. 1 din Convenţie: lipsa de prejudecăţi şi de interes în cauză[6] care se analizează conform unui dublu demers, subiectiv şi obiectiv[7]. Astfel, Curtea a concluzionat că aspectele învederate de reclamant nu sunt suficiente prin ele însele să conducă la încălcarea principiului egalităţii armelor sau a impar­ţialităţii şi independenţei instanţei în măsura în care oferă Ministerului Public o poziţie „fizică” privilegiată în sala de judecată şi nu plasează acuzatul într-o situaţie dezavantajoasă pentru apărarea intereselor sale[8].

Ulterior, problema locului procurorului în sala de judecată a fost invocată în cauza Blaj[9]. În această cauză reclamantul a susţinut de asemenea faptul că i s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie, sub aspectul lipsei de imparţia­litate a instanţei, invocând în acest sens avantajele de care a beneficiat procurorul pe parcursul tuturor şedinţelor de judecată. Astfel, acesta a invocat că procurorul purta o robă asemănătoare cu cea a judecătorilor, însă diferită de cea a avocaţilor, intrând şi ieşind în şi din sala de şedinţă în acelaşi timp cu completul de judecată, în timp ce avocatul intra pe uşa de acces rezervată publicului, precum şi faptul că în timpul şedinţelor procurorul era plasat într-un loc rezervat, aproape de judecători, grefier şi magistratul asistent, în timp ce avocatul se afla pe partea de sală rezervată părţilor, martorilor şi publicului[10]. În plus, s-a invocat şi faptul că, în timp ce avocatul părţii care declară recurs trebuie să studieze dosarul la grefă, în condiţii nu foarte confortabile, procurorul are posibilitatea să studieze dosarul la sediul parchetului, unde acesta i se transmite cu celeritate şi de unde avocatul trebuie să aştepte returul acestuia la grefă pentru a putea avea acces spre studiu[11].

Reluând argumentele invocate în hotărârile sale anterioare (Chalmant c. Franţei, Carballo şi Pinero c. Portugaliei şi Dirioz c. Turciei), Curtea a respins plân­gerea reclamantului sub aceste aspecte invocate. Astfel, Curtea a apreciat că o anumită poziţie determinată a procurorului în sala de judecată nu este de natură să aducă atingere principiului egalităţii armelor dacă nu pune acuzatul într-o situaţie dezavantajoasă în vederea formulării apărării sale[12]. De asemenea, Curtea a considerat că aceste aspecte nu sunt suficiente nici pentru a aduce atingere garanţiei de imparţialitate de care se bucură instanţa[13].

Acest raţionament al Curţii a fost reluat şi în cauza Năstase c. României[14], unde a respins capătul de cerere referitor la acest aspect[15]. În concret, reclamantul invocase de asemenea încălcarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul egalităţii armelor şi a aparenţei de imparţialitate obiectivă a instanţei, luând în considerare avantajele de care a beneficiat procurorul prin poziţionarea sa în sală pe parcursul şedinţelor de judecată şi a exercitării dreptului la recurs în ceea ce priveşte accesul al dosarul cauzei.

III. Jurisprudenţa CEDO în cauze privind alte state

Dezbaterile născute atât în societatea românească, cât şi în faţa instanţelor de judecată interne, au fost tranşate însă de Curte şi în cauze privind alte state (Franţa, Portugalia, Turcia). Prin urmare, problema nu este una tipic românească.

Astfel, poziţia avantajoasă a procurorului în sala de judecată a fost invocată şi în cauza Chalmont c. Franţei[16] şi Morillon c. Franţei[17] din care rezultă similitudini cu situaţia din România (săli unde procurorul este plasat pe un podium, la nivelul completului de judecată,
în timp ce avocatul este poziţionat la un nivel inferior în sală).

În timp ce în cauzele sus-menţionate aceste aspecte au fost analizate sub aspectul posibilei încălcări a principiului egalităţii armelor, în cauza Carballo şi Pinero c. Portugaliei[18] poziţia procurorului în sala de judecată (aceeaşi ca în Franţa şi România) a fost analizată pentru prima dată sub aspectul imparţialităţii instanţei.

În cauza Dirioz c. Turciei[19] raţionamentul Curţii a fost acelaşi, cererea fiind respinsă ca inadmisibilă sub acest aspect.

IV. Concluzii

În primul rând, ar trebui observat că, deşi nu există o jurisprudenţă bogată în această privinţă, ea este destul de clară. CEDO nu pare să aibă o problemă cu poziţia procurorului în sala de judecată, aceasta fiind o chestiune tipică de organizare internă. Dimpotrivă, ar putea exista o încălcare a dreptului la un proces echitabil dacă în vreun fel poziţia procurorului în sala de judecată, eventual coroborată cu alte aspecte, ar avea un efect asupra modului în care persoanele interesate şi-ar putea face apărarea în timpul judecaţii.

Având în vedere că jurisprudenţa CEDO în materie datează încă din 2003, cunoaşterea riguroasă a acesteia ar fi putut evita parte din dezbaterile interne.

În al doilea rând, trebuie subliniat că CEDO a analizat aceste aspecte atât din perspectiva dreptului la un proces echitabil, cât şi a garanţiei de imparţialitate pe care trebuie să o ofere orice instanţa de judecată, fără însă să identifice vreo problemă în acest sens.

În al treilea rând, trebuie evaluată şi soluţia legiuitorului român, care, prin plasarea procurorului în sala de judecată într-o anumită poziţie, în zona rezervata podiumului completului de judecată îi acordă acestuia totuşi un statut special, care nu este însă de natura să afecteze drepturile celorlalte părţi sau ale avocaţilor. Codul de procedură penală oferă totuşi suficiente garanţii pentru ca această poziţionare să nu fie în detrimentul părţilor sau al avocaţilor. De altfel, noul Cod de procedură penală enumeră la art. 29 în cadrul categoriei „Participanţilor în procesul penal”, atât organele judiciare (din care fac parte procurorul şi judecătorii), cât şi avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali. În ceea ce priveşte organele judiciare, art. 30 NCC le consideră organe specializate ale statului care realizează activitatea judiciară. Or, având în vedere aceste reglementari, opţiunea de plasare a procurorului într-un anumit loc în sala de judecată pare cu atât mai firească. Aici trebuie adus în discuţie şi Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti[20] care, la art. 865 alin. (4), prevede că biroul procurorului este amplasat distinct de cel al judecătorului, în partea opusă spaţiului amenajat pentru persoanele private de libertate, pe un podium de înălţime de 40-50 cm. Acest birou trebuie orientat aşa încât să asigure o vizibilitate bună a procurorului atât asupra judecătorului, cât şi asupra sălii de judecată. Totodată, prin regulamentul sus-menţionat se precizează şi că procurorul intră în sala de şedinţă pe calea de acces destinată judecătorului, însă cu cel puţin 5 minute înainte de începerea şedinţei de judecată.

Se remarcă aşadar o compatibilitate totală a normelor de organizare interne referitoare la aspectele analizate cu jurisprudenţa CEDO.

______________________________________________

[1]    CEDO, cauza Trăilescu c. României, Decizia din 22.05.2012.
[2]    Idem, parag. 2.
[3]    Idem, parag. 17.
[4]    Idem, parag. 45.
[5]    Idem, parag. 50.
[6]    Idem, parag. 51.
[7]    A se vedea CEDO, cauza Kyprianouc. Cipru, Hotărârea din 15.12.2005, parag. 118.
[8]    CEDO, cauza Trailescu c. României, parag. 51.
[9]    CEDO, cauza Blaj c. României, Hotărârea din 8.04.2012.
[10]  Idem, parag. 47.
[11]  Idem, parag. 48.
[12]  Idem, parag. 78.
[13]  Idem parag. 79.
[14]  CEDO, cauza Năstase c. României, Decizia din 18.11.2014.
[15]  Idem, parag. 77.
[16]  CEDO, cauza Chalmont c. Franţei, Decizia din 9.12.2003.
[17]  CEDO, cauza Morillon c. Franţei, Decizia din 2.10.2003.
[18]  CEDO, cauza Carballo şi Pinero c. Portugaliei, Decizia din 21.06.2014.
[19]  CEDO, cauza Dirioz c. Turciei, Hotărârea din 31.05.2012.
[20]  Hotărârea CSM nr. 387/22.09.2005 cu modificările ulterioare.

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close