Din 2018 „Educația juridică” este materie opțională la două licee din România

feature photo

La începutul acestui an școlar au avut loc primele ore de educație juridică formală din România. De la etapa orelor de educație nonformală ținute de voluntari (avocați, judecători, procurori, mediatori, consilieri juridici, studenți la Drept) se trece astfel la educația juridică formală, cu ore prevăzute în curriculum școlar, lecțiile fiind de acum predate de profesori titulari. În paralel, vor continua întâlnirile dintre practicienii dreptului și elevi, desfășurate atât în unitățile de învățământ, cât și la sediile tribunalelor.

Începând din acest an școlar, 2018-2019, „Educație juridică” este materie opțională la două licee din România, iar astăzi s-au desfășurat primele ore:

1. Liceul „Andrei Mureșanu” din Brașov: la elevii din clasa a XI-a R, a ținut lecția de educație juridică doamna Carmina Vakulovski, de profesie învățătoare, care predă la plata cu ora mai multe materii la acest liceu. Doamna este absolventă a Facultății de Drept și a participat la cursul de metode și tehnici de predare a educației juridice organizat la Brașov în data de 2.04.2018 de către ELSA Brașov și “Asociația Voci Pentru Democrație și Justiție- filiala Brașov” condusă de Simona Urzică.

Cursul de educație juridică este o disciplină opțională (curriculum la decizia școlii) și se va studia o oră pe săptămână, tot anul. Inițierea acestui proiect a fost susținută de Ștefan Eugen Târnovan. Toți elevii vor primi gratuit săptămâna viitoare câte un manual de educație juridică pentru liceeni scris de judecătorul Cristi Danileț, costurile de imprimare fiind acoperite de asociația VeDemJust din fondurile obținute prin sponsorizări.

2. Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași: pentru elevii de la clasa a XI-a F a predat lecția de educație juridică doamna profesor Doina Calistru, încadrată la acest liceu ca profesoară de logică, filosofie și istorie. A doua facultate la care doamna profesor are licența este cea de Drept.

Acest liceu a fost înființat în 1865, sub denumirea „Externatul Secundar de Fete”. Aici a absolvit Ela Negruzzi, care în 1919, devine prima femeie care practică ca avocat din Romania și din sud-estul Europei (anterior, în 1890, acest drept la primit Sarmiza Bilcescu din București, dar nu a profesat niciodată). Mai sus este o fotografie cu prima generație de elevi care primește astfel de informații de la profesorul lor, lângă stejarul sădit în anul 1918 în curtea liceului de directoarea Tereza Stratilescu. Toți elevii au primit gratuit de la judecătorul Cristi Danileț din Cluj manualul de educație juridică destinat liceenilor, scris de acesta și adus sâmbăta trecută la Iași.

Manualul poate fi descărcat gratuit de AICI
(autorul a renunțat la orice formă de remunerație cuvenite din drepturile de autor).

O variantă îmbunătățită poate fi cumpărată din Librăriile Humanitas sau comandată online AICI.

 

Vă recomandăm să citiți și Editorialul semnat de Judecător Cristi Danileț, Coordonatorul proiectului EDUIURIS, publicat în Curierul Judiciar nr. 11/2017.

Educație juridică pentru elevi. Un proiect absolut necesar pentru România viitorului

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close