Zoom IN: Deschiderea procedurii insolvenței. Condiții. Existența unei recunoașteri parțiale de datorie. Consecințe

feature photo

Acest text constituie un fragment din Nota de jurisprudență a Deciziei civile nr. 30/A din 22 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, publicată în revista Curierul Judiciar nr. 6/2018

 

Autor: Dr. Csaba Bela Nász
Judecător, Curtea de Apel Timişoara

Articolul este publicat în rubrica Dreptul Afacerilor.

Rezumat:

Decizia rezumată readuce în discuție o situație juridică destul de des întâlnită în practică, mai ales în ultimii ani, în care, ca urmare a intrării unor profesioniști în incapacitate de plată, creditorii acestora încearcă prin toate mijloacele care le sunt puse la dispoziție de lege să-și recupereze creanțele pe care le au, una dintre aceste căi fiind procedura insolvenței.

Extras:

Prin sentinţa civilă nr. 255/JS/12.10.2017 pronunţată în dosarul nr. 3493/115/2017 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a admis excepţia tardivităţii, respingând contestaţia formulată de debitoarea Societatea B S.R.L. Calina ca fiind tardiv introdusă, a respins cererea introductivă formulată de creditoarea Societatea R S.R.L. Reşiţa având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei și a obligat creditoarea la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea Societatea R S.R.L. Reşiţa, solicitând anularea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea deschiderii procedurii insolvenței.

Prin decizia civilă nr. 30/A/22.01.2018, astfel cum a fost ea îndreptată prin încheierea de ședință din data de 20.02.2018, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul creditoarei împotriva sentinței civile nr. 255/JS/12.10.2017 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 3493/115/2017, obligând apelanta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reţinut că apelul creditoarei este nefondat.

Astfel, în ceea ce privește primul motiv de apel, prin care creditoarea a solicitat, pe cale de excepție, să se constate tardivitatea formulării contestației de către societatea debitoare, cu consecința decăderii acesteia din dreptul de a invoca excepții și apărări în prezenta cauză, Curtea a apreciat că acesta este neîntemeiat, deoarece tardivitatea depunerii contestației a fost constatată deja de judecătorul-sindic în cuprinsul hotărârii atacate, situație în care în faza apelului nu poate fi analizată decât împrejurarea dacă această excepție a fost sau nu temeinic și legal primită.

De asemenea, printr-un alt motiv de apel creditoarea apelantă a indicat faptul că în mod greșit judecătorul-sindic, după ce a constatat că este tardivă contestația depusă de debitoare, a analizat, totuși, fondul cauzei și a reținut că societatea creditoare nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, fiind necesară o expertiză care să stabilească ce sume sunt datorate de debitoare și dacă ele sunt efectiv datorate, întrucât în opinia creditoarei aceste aspecte nu mai puteau fi analizate, iar pe de altă parte, actele depuse la dosar fac dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, situate peste valoarea-prag de 40.000 lei, astfel că se impunea deschiderea procedurii insolvenței.

Curtea a constatat că și acest motiv este neîntemeiat având în vedere că, deși s-a reținut în mod corect de către instanța de fond că debitoarea a depus tardiv contestația împotriva cererii creditoarei, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 72 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, aceasta nu înseamnă că judecătorul-sindic trebuia să admită cererea creditoarei fără să facă o verificare proprie asupra temeiniciei cererii introductive, deoarece în virtutea rolului activ trebuia să verifice dacă creanța creditoarei întrunește condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) pct. 72 din același act normativ pentru a putea fi deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei.

În acest sens, în urma verificării documentelor prezentate de creditor, respectiv comparând facturile fiscale depuse de acesta cu chitanțele fiscale depuse de debitor, care fac dovada achitării unor sume de bani aproximativ egale cu cele înscrise în facturi, judecătorul-sindic a apreciat că nu poate fi stabilită certitudinea și cuantumul datoriilor societății debitoare, fiind necesară proba cu expertiza contabilă pentru aceasta, care însă nu poate fi administrată în cadrul cererii de deschidere a procedurii insolvenței, pe această cale putând fi administrată doar proba cu înscrisuri, potrivit art. 72 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

Astfel fiind, în mod temeinic și legal judecătorul-sindic a concluzionat că în cauză nu a fost făcută dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile, deoarece pentru stabilirea cuantumului sumelor datorate de debitor este necesară desfășurarea unui proces pe calea dreptului comun, care presupune administrarea de probe adecvate și complete.

Curtea, la rândul său, comparând înscrisurile depuse de părți a constatat că nu se poate stabili cu certitudine care este suma datorată creditorului apelant, căci debitoarea nu a fost decăzută niciun moment din dreptul de a-și face apărarea în cauză, mai ales în cadrul apelului, unde a depus înscrisuri care nu pot fi omise de la analiză de către instanță.

Cu privire la înscrisul intitulat „proces-verbal” încheiat la data de 1.06.2017 între debitor și creditor și în care se arată că părțile au stabilit de comun acord ca suma de 52.310 lei, pe care o datorează Societatea B S.R.L. Calina, să fie achitată până la data de 31.07.2017, în caz contrar se vor aplica penalizările conform contractului nr. 10/03.01.2013, pentru plata sumei debitorul emițând 2 bilete la ordin scadente în datele de 31.07.2017 și 15.08.2017, bilete la ordin emise în alb și care pot fi completate de creditor, titlurile de credit fiind semnate și avalizate de dl. B.V., Curtea a constatat că acest înscris, deși poartă mențiunea că a fost întocmit la 1.06.2017, nu a fost depus niciodată la dosar până la data de 8.01.2018, în instanța de apel.

Pe de altă parte, respectivul proces-verbal nu poartă ștampila societății debitoare, nu are anexate biletele la ordin despre care se face vorbire în cuprinsul său și nu se referă la aceeași sumă ca și cea invocată în cererea de deschidere a procedurii insolvenței, pentru a fi considerat un înscris care reprezintă o recunoaștere de datorie așa cum solicită apelanta.

În același timp, Curtea a constatat că reprezentantul debitorului a contestat acest înscris arătând că el a fost obținut prin manopere dolosive de către creditor, care a profitat de starea de sănătate precară a administratorului societății debitoare pentru a-l determina să semneze respectivul înscris, care însă nu reflectă realitatea, deoarece debitorul nu datorează nicio sumă de bani creditorului. Aceste susțineri au fost confirmate de actele medicale depuse la dosarul de apel și din care rezultă că dl. B.V. a deținut inițial certificatul nr. 2929/31.08.2016 de încadrare în grad de handicap accentuat, revizuibil în termen de 12 luni, după care i s-a eliberat, la data de 10.08.2017, certificatul nr. 11782/2017 prin care a fost încadrat în grad de handicap grav, reținându-se, conform scrisorilor medicale neurologice anexate, că suferă, printre altele, de infarct cerebral, hemopareză stângă și epilepsie post-stroke.

Toate aceste aspecte au determinat instanța de apel să considere că înscrisul denumit „proces-verbal” nu se impune a fi luat în considerare, nefiind o probă pertinentă și utilă cauzei.

(…)

Adauga un comentariu

*

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close