Arhiva zilei de octombrie 22nd, 2018

Parteneriatul public-privat: un nou început?
Jurist Livia Stan
Director, Departamentul de consultanță fiscală și juridică PwC
Ruxandra Chiriță
Director, Departamentul de consultanţă în tranzacţii PwC
Editorial publicat în Curierul Judiciar nr. 9/2018.
22 oct. 2018 | Continuarea articolului
Considerații asupra executivului din statele europene
Articolul semnat de Lector univ. dr. Elena-Emilia Ştefan va fi susținut în cadrul Conferinței Internaţionale „Probleme actuale ale spaţiului politico-juridic al UE”, Axa II. Implementarea dreptului european şi administraţia publică, din 25 octombrie 2018 și va fi publicat în Suplimentul 2018 al revistei Curierul Judiciar.
22 oct. 2018 | Continuarea articolului
Abuzul de drept în lumina articolului 35 din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora
Articolul semnat de Conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu va fi susținut în cadrul Conferinței Internaţionale „Probleme actuale ale spaţiului politico-juridic al UE”, Axa I. Politici, strategii şi norme europene, din 25 octombrie 2018 și va fi publicat în Suplimentul 2018 al revistei Curierul Judiciar.
22 oct. 2018 | Continuarea articolului
2019: România asigură Președinția Rotativă a Consiliului UE
În 2019 România are de dat cel mai important examen de maturitate de la Revoluția din 1989. Timp de șase luni, între ianuarie și iulie, avem de îndeplinit o sarcină complexă, tehnică și vizibilă, care trebuie realizată fără pretenții naționale sau mândrie.
22 oct. 2018 | Continuarea articolului