Taxa pe lăcomie sau cum lăcomia băncilor a determinat introducerea taxei pe lăcomie
Conf. univ. dr. Grigorie N. Lăcriţa
„Binele poporului este legea supremă”. (Cicero, Leg., 2, 3, 8).
1. Reglementarea „taxei pe lăcomie”
„Dacă o societate liberă nu-i poate ajuta pe cei mulţi şi săraci, ea nu-i poate salva pe cei puţini şi bogaţi.”. (J.F. Kennedy).
Denumirea populară a „taxei pe lăcomie”, denumită în lege „taxă pe activele financiare”, sau, mai pe scurt, „taxa pe active”, este reglementată prin „Capitolul IV. Instituirea taxei pe activele financiare”, care conţine articolele 86-88, și parţial 89, din „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene”, publicată în Monitorul Oficial nr. 1116 din 29 decembrie 2018, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019.
Potrivit art. 86, instituţiile bancare sunt obligate la plata „taxei pe active financiare” (prescurtat „taxa pe active”), în situaţia în care media trimestrială ROBOR determinată potrivit art. 87 alin. (2) din OUG nr. 114/2018 depăşeşte pragul de 2%, denumit „prag de referinţă”.
În baza art. 87, taxa pe active se datorează trimestrial prin aplicarea cotelor prevăzute la alin. (3) din această ordonanţă asupra activelor financiare ale contribuabilului existente la sfârşitul trimestrului de calcul, astfel cum sunt înregistrate în evidenţa contabilă, ajustate, după caz, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
Media trimestrială ROBOR se stabileşte pe baza ratelor ROBOR la 3 luni şi la 6 luni, calculate şi publicate de Banca Naţională a României pentru ultimul trimestru/semestru anterior trimestrului de calcul. Stabilirea mediei trimestriale se efectuează de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi se publică pe site-ul acestei instituţii.
Cotele taxei pe active sunt stabilite în cote progresive simple, fiind diferenţiate în funcţie de amploarea depăşirii pragului de referinţă, astfel:
a) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este până la 0,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,1%;
b) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 0,51 – 1 punct procentual, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,2%;
c) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,01 – 1,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,3%;
d) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,51 – 2,0 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,4%;
e) dacă media trimestrială ROBOR este cu peste 2 puncte procentuale peste pragul de referinţă, cota taxei pe active este de 0,5%.
Prin art. 88 se prevede obligaţia instituţiile bancare de a calcula, declara şi plăti trimestrial taxa pe active, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează taxa pe active.
Contribuabilii care încetează să existe într-un trimestru au obligaţia de a declara şi a plăti taxa pe active aferentă până la data depunerii situaţiilor financiare la organul fiscal competent, respectiv până la data radierii, după caz.
Modelul şi conţinutul declaraţiei taxei pe active este stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Cheltuiala cu taxa pe active este cheltuială deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal reglementat de titlul II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Taxa pe active reprezintă venit la bugetul de stat şi se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Prevederile „Capitolul IV. Instituirea taxei pe activele financiare” (care conţine articolele 86 – 88), din OUG nr. 114/2018 se aplică, în baza art. 89, începând cu data de 1 ianuarie 2019.
Prin art. 87, alin. (2) din OUG nr. 114/2018, se prevede că, prin instituţie bancară se înţelege instituţiile de credit, persoane juridice române, definite astfel potrivit legii de organizare şi funcţionare, şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit ale persoanelor juridice străine.
2. Ce este ROBOR
„Banca e o instituţie care îţi împrumută o umbrelă cât e timp frumos şi ţi-o cere înapoi când plouă”. (Jerôme K. Jerôme, citat după K. Petit, Dic. des citations).
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) reprezintă rata medie a dobânzii la care se împrumută între ele instituțiile bancare din România în moneda națională (lei/RON).
Acest indicator este stabilit de către Banca Națională a României pe baza informațiilor furnizate de primele 10 bănci cele mai active pe piață.
Dobânda ROBOR este calculată pentru aceeași zi, ziua următoare, precum și pentru termene de o săptămână, 1, 3, 6, 9 și 12 luni.
Indicii cei mai utilizați de bănci pentru stabilirea nivelului dobânzilor variabile la credite sunt ROBOR 3M (la 3 luni) și ROBOR 6M (la 6 luni), la care se adaugă marja băncii.
Cea mai mică valoare înregistrată vreodată de indicatorul Robor 3M, de a fost pe 27 septembrie 2016 și pe 14 octombrie 2016, fiind de: 0,68%.
O valoare mica a indicelui Robor este corelată cu o rata mai mică pentru creditele contractate în lei.
Din punctul de vedere al depunătorilor persoane fizice și juridice, ROBOR este un indicator de referinţă pentru dobânzile la creditele în lei.
O bancă foloseşte ROBOR pentru a calcula dobânzile la ratele (la creditele contractate), datorate în fiecare lună, adăugând o marjă pe care o stabileşte în funcţie de riscul pe care consideră că şi-l asumă când a acordat creditul.
Unele bănci au câteodată surplus de bani (disponibil de lichidităţi), iar altele au nevoie de bani (lipsă de lichidităţi), situaţie care face ca băncile se împrumută una pe cealaltă, în funcţie de nevoi, iar la aceste împrumuturi aplică dobânzi.
Cei aflaţi în slujba băncilor (pe ştate de plată sau nu) caută să convingă populaţia că „nevoia de bani a băncilor”, adică „insuficienţa lichidităţilor bancare”, este cauza creşterii atât a ROBOR, cât și a „dobânzilor negative”, adică a restituirii depozitelor bancare la sume mai mici decât cele depuse iniţial.
Cu alte cuvinte, cu cât nevoia de bani a băncilor este mai mare, cu atât mai mult:
1) creşte „rata medie a dobânzii la care se împrumută între ele băncile”, adică ROBOR-ul,
2) cresc „dobânzile negative”, adică cresc procentele cu care se reduc depozitele bancare restituite (faţă de mărimea lor iniţială, de la data depunerii lor).
Din justificările diversioniste ale slujbaşilor băncilor se desprinde concluzia că, pentru orice creştere a ROBOR, populaţia este vinovată din cauză că nu îşi depune la bănci economiile pe care le are, cauzând astfel o lipsă de lichidităţi băncilor.
Este o diversiune grosolană să acuzi populaţia că este vinovată pentru (1) lipsa de lichidităţi băncilor, (2) creşterea ROBOR, și (3) creşterea dobânzilor, prin faptul că nu îşi depune la bănci economiile pe care le are.
3. Cum lăcomia băncilor a determinat introducerea taxei pe lăcomie
„Dacă mizeria celor săraci nu este cauzată de legile naturii, ci de instituţiile noastre, atunci mare este păcatul nostru.”.
(Charles Darwin,1839, Voyage of the Beagle, capitolul cu privire la sclavie).
Grosolana diversiune promovată de reprezentanţii băncilor prezentată anterior, rezultă fie și numai din următoarea realitate, cunoscută de tot omul de rând (și pe care mulţi au constatato pe propriile depozite bancare): depui banii la bancă și, dacă îi ridici peste câtva timp constaţi că (1) nu numai că nu primeşti nici o dobândă, (2) nu numai că nu îi primeşti integral, (3) ci primeşti chiar o sumă mai mică decât cea depusă.
În condiţiile promovării, de aproape 30 de ani, a acestei politici bancare a lăcomiei, cum de mai îndrăznesc reprezentanţilor băncilor să-și justifice vinovăţia pentru creşterea ROBOR, și pentru creşterea dobânzilor, prin a acuza populaţia că este vinovată prin faptul că nu îşi depune la bănci economiile pe care le are ?
„Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun decât minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, şi în fundul inimii îi întind curse.” (Biblia, Ieremia 9:8).
Chiar și omul cel mai simplu de la ţară a aflat despre lăcomia băncilor, despre jaful bancar, despre paguba la care este supus dacă depune banii la bancă.
Spaima, frica, teama oamenilor de la ţară despre bănci este dovedită cel mai bune prin faptul că gradul de bancarizare în mediul rural este aproape de zero.
Este uşor de înţeles că nici o persoană nu mai depune banii la bancă în condiţiile în care la restituire primeşte o sumă mai mică decât cea depusă, adică în condiţii de „dobândă negativă”.
Cu toate acestea, băncile, într-o armonie deplină, promovează cu consecvenţă o asemenea politică, prin care populaţia României este prejudiciată în economiile sale depuse la bănci.
Se ignoră însă adevărul că, pentru sistemul bancar, nu există o pierdere mai mare decât pierderea de încredere.
Orice om care a suferit un asemenea „prejudiciu bancar” o povesteşte, în nemulţumirea sa, la zeci de persoane, cu lecţia-blestem: „cine va face ca mine, ca mine să păţească”.
Concluzia: lăcomia băncilor a determinat introducerea taxei pe lăcomie.
„Paradoxul bancar al lăcomiei” se explică prin faptul că:
1. La depunerile făcute de persoanele fizice şi juridice, banca acordă „dobânzi negative”, adică restituie depunătorului sume mai mici decât cele depuse.
2. La creditele acordate, băncile româneşti percep „dobânzi super-pozitive” anuale, care sunt între 6,5% și (chiar peste) 10%, faţă de băncile respectabile din UE care practică o dobândă de sub 3% pentru un credit cu ipotecă .
3. Băncile încheie anul cu profituri deosebit de mari, chiar exorbitante în cadrul unora.
Îmbogăţirea (uneori exorbitantă) a băncilor se face:
1) prin acordarea de „dobânzi negative” la depunerile făcute de persoanele fizice şi juridice,
2) prin percepea de „dobânzi super-pozitive” la creditele acordate, și
3) prin prejudicierea gravă a persoanelor fizice și juridice, atât pe seama depozitelor bancare, cât și pe seama creditelor acordate.
CONCLUZIA: lăcomia băncilor a determinat introducerea taxei pe lăcomie.
„Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor”. (Biblia, Amos 5:12).
Chiar dacă băncile vor renunţa la această „politică bancară a lăcomiei”, aceasta nu va fi repede uitată de marea majoritate a populaţiei.
Pierderea încrederii în bănci, din partea marii majorităţi a populaţiei, este foarte mare și va dura ani de zile.
4. Exemple concrete de modul în care băncile, prin lăcomia lor grosolană, s-au înfruptat copios din veniturile cetăţenilor
„ […]Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi, fără milă l-au străpuns
Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.
Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,[…]”
(Din poezia „Cârmacii”, de Alexandru Vlahuţă).
4.1. În luna mai 1997 am înfiinţat, pentru soţia mea, o fundaţie, depunând la o bancă „patrimoniul fundaţiei” prevăzut de lege. Împrejurările au făcut ca această fundaţie să nu desfăşoare activitate.
După câtva timp am mers la banca respectivă pentru a ridica dobânda, dar, spre surprinderea mea, aveam să constat că situaţia era următoarea: nu numai că nu aveam în cont nici o dobândă, dar nici chiar„patrimoniul fundaţiei” nu mai exista din cauză că fusese consumat prin „comisioanele lunare de administrare bancară”. În plus, chiar și contul fusese închis de mai multe luni din cauză că, timp de 6 luni, dup consumarea „patrimoniul fundaţiei”, nu se mai efectuase nici o operaţiune prin contul respectiv.
Atunci a fost pentru prima dată când am fost şocat atât de lăcomia băncilor, cât și de „strategiile nocive” ale acestora (nocive pentru omul de rând, imposibil de sesizat de acesta) prin care persoanele fizice și juridice, care depune bani la bănci, sunt efectiv și în mod real prejudiciate.
4.2. În mai 2008, constrâns de anumite împrejurări, am ajuns în situaţie de a contracta un credit bancar.
După mai multe tatonări (ocazie cu care am aflat că băncile erau interesate de acordarea de credite cât mai mari, şi pe perioade cât mai îndelungate, de 10, de 20 și chiar de 30 de ani), „un prieten”, director al unei unităţi bancare, m-a convins să contractez creditul de la unitatea bancară pe care o conducea deoarece îmi acorda următoarele facilităţi: 1) contractarea creditului pe cea mai mică perioadă de timp posibilă (de care eram interesat), de un an de zile, și 2) la cea mai mică dobândă de pe piaţa bancară (de circa 9,25%, dacă îmi aduc bine aminte).
Cum, începând cu vara anului 2008, efectele crizei erau deja vizibile, și multă lume intra în panică, am făcut tot posibilul și în 6 luni am achitat întregul credit.
După achitarea creditului, având serioase și mari nedumeriri faţă de sumele achitate, am mers la banca respectivă unde, după efectuarea calculelor finale, am constatat următoarele:
1) banca îmi percepuse mai multe comisioane, printre care cel mai mare a fost „comisionul pentru plăţi anticipate” (despre care „directorul prieten” nu îmi spusese niciodată nimic), mărind astfel cu mult suma totală datorată băncii respective, și
2) dobânda, cu toate comisioanele percepute de bancă, era dublă (de circa 19,75%, dacă îmi aduc bine aminte) faţă de cea prevăzută la contractarea creditului.
După ce am constatat, pe banii mei, și această a doua lăcomie bancară grosolană (de data aceasta prin contractarea unui credit bancar), am privit și cu mai multă răutate, cu mai mult dispreţ băncile.
„Credit bancar: formă letală de supravieţuire.”. (Aforism de George Geafir din Strigătul tăcerii).
De atunci sfatul meu a fost, este și va fi, pentru toţi cei care mi-l cer (1) fie despre contractarea de credite de la bănci, (2) fie pentru depunerea economiilor la bănci, de a evita la maximum relaţiile cu băncile, ca argument prezentând exemplele de mai sus, foarte convingătoare.
5. Diversiune, manipulare și dezinformare în prezentarea realităţii
„Şi diavolul poate invoca sfânta scriptură.”. (W. Shakespere).
În timp ce milioanele de oameni simpli, care au fost păgubiţi în veniturile lor depuse la bănci, nu pot să-și exprime nemulţumirea, pentru că nici nu ştiu, și nici nu au această posibilitate, slujbaşii băncilor, cu puternice influenţe la vârfurile societăţii, recurg la cele mai subtile diversiuni pentru a abate atenţia de la adevăratele realităţi, dintre care unele au fost expuse mai sus.
În cazul în care s-ar face un sondaj în rândul populaţiei s-ar constata că marea majoritate a cetăţenilor acestei ţări au repulsie facă de relaţiile cu băncile din cauza lăcomiei fără margini a acestora.
Numai că influenţele sunt foarte mari pentru ca asemenea sondaje să nu se facă, cum tot aşa de bine foarte mari sunt și intervenţiile ca în mass-media să se exprime numai părerile reprezentanţilor băncilor.
„Ticăloşia câtorva este o nenorocire pentru toţi”. (Syrus, 663).
Chiar și în perioadele de maxime nemulţumiri ale unui număr foarte mare de persoane fizice și juridice faşă de bănci, nu s-a înregistrat nici o emisiune (de câteva ore, precum pe alte teme), la vreun post de televiziune și / sau de radio, în care să se acorde posibilitatea cetăţenilor de a intra în direct și să-și spună părerea despre conduita și despre practicile băncilor.
În schimb, au abundat și abundă emisiunile în care reprezentanţii băncilor vin cu tot felul de argumente, prin care fac tot posibilul să demonstreze că, de vină pentru „dobânzile negative” nu sunt băncile, ci „lipsa de lichidităţi înregistrată de bănci”, adică de vină este populaţia, și aceasta din cauză că nu îşi depune economiile la bănci, chiar dacă la ridicare depunătorul nu mai primeşte nici suma depusă (iniţial).
Adevărat că şi „Iadul e pavat cu intenţii bune”. (Samuel Johnson)
6. Paradoxul bancar al lăcomiei
„Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.”. (Esop).
Aşa după cum se va vedea și din acest material, este diversiune grosolană să acuzi populaţia că este vinovată (1) pentru lipsa de lichidităţi băncilor, (2) pentru creşterea ROBOR, și (3) pentru creşterea „dobânzilor negative”, prin faptul că aceasta (populaţia) nu îşi depune la bănci economiile pe care le are.
Cu cât banii din piaţa bancară (depuşi de persoanele fizice și juridice la bănci) sunt mai puţini, cu atât ei devin mai necesari, mai valoroşi, mai „scumpi” pentru bănci, și, conform legii cererii și ofertei, în aceste condiţii băncile ar trebui să acorde dobânzi mai mari pentru sumele depuse de persoanele fizice și juridice în bănci, adică să stimuleze depunerea de bani în bănci.
În realitate lucrurile sunt cu totul diferite, practicile bancare actuale contrazicând „principiile fundamentale ale legii cererii și ofertei” care spun că dacă băncile duc lipsă de bani trebuie să mărească dobânzile „pozitive”, fiind contrar și acestei legi, și oricărei logici acordarea de dobânzi „negative”.
Efectiv și în mod real practicile bancare actuale sunt un adevărat „paradox bancar al lăcomiei”.
Acest „paradox bancar al lăcomiei” (ciudățenie; enormitate, absurditate) se caracterizează prin următoarele:
1. Băncile se văietă („geme de durere”, „se jelesc”, „se plâng”) că populaţia nu îşi depune economiile (enorme, la nivel de ţară) în bănci.
2. La economiile (disponibilităţile) depuse de populaţie (și de persoanele juridice) la bancă, banca acordă „dobânzi negative”, adică restituie depunătorului sume mai mici decât cele depuse; spre exemplu, ai depus la bancă 10.000 de lei, iar dacă mergi, după o anumită perioadă de timp, să o ridici, banca îţi restituie o sumă mai mică de 10.000 de lei.
3. La creditele acordate de băncile româneşti, „dobânzile anuale efective pornesc de la 6,5%, dar urcă chiar la 10% şi peste.”, faţă de „Orice bancă respectabilă din Germania, Franţa sau Spania nu practică în acest moment o dobândă mai mare de 3% pentru un credit cu ipotecă, ceea ce înseamnă că marja sa de câştig este undeva în jurul valorii de 2%.”, conform http://incont.stirileprotv.ro/credite-si-economii/de-ce-dobanzile-noastre-sunt-mai-nesimtite-ca-ale-lor-cat-costa-un-credit-in-alte-tari-europene.html .
4. Băncile încheie anul cu profituri deosebit de mari, chiar exorbitante în cadrul unora. Spre exemplu, conform https://economie101.ro/bancile-romanesti-mare-profit/ , Banca Transilvania, BCR și BRD au înregistrat un randament mediu al capitalurilor de peste 21% la jumătatea anului 2018 – cea mai ridicată profitabilitate, de trei ori peste media Uniunii Europene, potrivit datelor Autorității Bancare Europene (ABE), analizate de Profit.ro. Conform https://www.capital.ro/cifre-care-creaza-revolta-cat-au-incasat-bancile-pe-spatele.html , în articolul „Cifre care creează REVOLTĂ! Cât au încasat băncile pe spatele românilor! Profituri greu de imaginat”. În anul 2018: cea mai profitabilă a fost Banca Transilvania, cu un rezultat net la nouă luni, de 1,24 de miliarde de lei; pe locul al doilea se află BRD, cu un profit net după 3 trimestre de 1,14 miliarde de lei; pe locul al treilea se află BCR, cu un profit net de peste 1 miliard de lei.
Acest „paradox bancar al lăcomiei” este asemănător:
1) cu „paradoxul evaziunii fiscale legale”, care, efectiv și în mod real, înseamnă „un furt legal”, „un furt la umbra legii”, „un furt cu legea în mână”, fenomen care a fost posibil, și mai este și în prezent, și aceasta din cauză că legea a permis, și mai permite încă, şi
2) cu „paradoxul îmbogăţirii prin pierderi”, al acelor persoane fizice și juridice care, pe perioade îndelungate, unele de până la 20 de ani, permanent s-au înregistrat cu pierderi (cheltuielile au fost cu mult mai mari decât veniturile), dar de îmbogăţit s-au îmbogăţit (unele exorbitant), și aceasta a fost posibil din cauză că legea a permis, și mai permite încă.
Deci, „paradoxul bancar al lăcomiei” se explică prin faptul că:
1. La depunerile făcute de persoanele fizice şi juridice, banca acordă „dobânzi negative”, adică restituie depunătorului sume mai mici decât cele depuse.
2. La creditele acordate, băncile româneşti percep „dobânzi super-pozitive” anuale, care sunt între 6,5% și (chiar peste) 10%, faţă de băncile respectabile din UE care practică o dobândă de sub 3% pentru un credit cu ipotecă.
3. Băncile încheie anul cu profituri deosebit de mari, chiar exorbitante în cadrul unora.
Îmbogăţirea (uneori exorbitantă) a băncilor se face:
1) prin acordarea de „dobânzi negative” la depunerile făcute de persoanele fizice şi juridice,
2) prin percepea de „dobânzi super-pozitive” la creditele acordate, și
3) prin prejudicierea gravă a persoanelor fizice și juridice, atât pe seama sumelor depuse de acestea în bănci, cât și pe seama creditelor contractate de acestea de la bănci.
Atâta timp cât poporul acceptă un asemenea comportament al băncilor îşi merită soarta, și aceasta din cauză că „Singurul lucru de care răul are nevoie să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic” (E. Burke, filosof), sau, altfel spus, „Singura condiţie pentru triumful răului este pasivitatea oamenilor de bine.” (Edmund Burke).
Nu trebuie uitat că „Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc fără să facă nimic.”. (Albert Einstein).„Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă.”. (Biblia, Luca, Matei).
7. Revolte populare contra lăcomiei băncilor
„Nu este scandalos că anumiţi bancheri sfârşesc în închisoare. Este scandalos că unii dintre aceştia mai sunt în libertate.”. (Balzac).
În ţările cele mai dezvoltate s-au înregistrat numeroase și serioase revolte populare contra lăcomiei băncilor, din partea unui număr foarte mare a populaţiei conştiente şi de următoarele adevăruri: „Singura condiţie pentru triumful răului este pasivitatea oamenilor de bine.” (Edmund Burke), sau „Singurul lucru de care răul are nevoie să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic” (E. Burke, filosof), şi „Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de cei care privesc fără să facă nimic.”. (Albert Einstein).
Dintre numeroasele și serioasele revolte populare contra lăcomiei băncilor care au avut loc în ţările cele mai dezvoltate menţionez următoarele (pentru unele prezentând numai sursele de informare de pe Internet):
1. Revolte la Frankfurt! Protestatarii au atacat sediul Băncii Centrale Europene. Peste 350 de arestări. (https://www.zf.ro/business-international/revolte-la-frankfurt-protestatarii-au-atacat-sediul-bancii-centrale-europene-peste-350-de-arestari-galerie-foto-14007584 ). Zeci de persoane au fost rănite şi peste 350 de oameni au fost arestaţi la Frankfurt, în urma unor proteste la care au participat circa 10.000 de persoane, scrie BBC. Mai multe maşini de poliţie au fost incendiate şi pietre au fost aruncate către sediul Băncii Centrale Europene, conform BBC. Mişcarea de protest intitulată „Blockupy” a atras protestatari din Germania şi alte state europene care au scandat împotriva măsurilor de austeritate impuse de blocul comunitar. Poliţia a înconjurat noul sediul al băncii, care are două turnuri şi măsoară aproximativ 185 de metri înălţime, cu un gard de sârmă ghimpată astfel încât să împiedice protestatarii să între în sediu. De asemenea, angajaţii băncii au fost instruiţi să se îmbrace astfel încât să nu atraga atenţia asupra lor, scrie Bloomberg.
2. Demonstraţie împotriva sistemului bancar la New York, Los Angeles și în alte oraşe din America. (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/revolte-anti-sistem-bancar-la-wall-street-si-los-angeles-la-atena-protestele-violente-stradale-sunt-reale-bancherii-se-pregatesc-de-falimentul-greciei/ ). Circa 80 de persoane au fost arestate la mijlocul lunii septembrie 2011 in New York, in timpul unei demonstratii de protest impotriva sistemului financiar si a nedreptatilor sociale, a transmi DailyNews. O manifestatie de solidaritate cu manifestantii din Manhattan a avut loc si in Los Angeles. Actiunea “Ocupati Wall Street” a debutat la începutul lunii septembrie 2011 la New York, in Districtul Financiar, organizatorii afirmand ca protestele lor impotriva influentei banilor in politica americana si a nedreptatilor sistemului financiar sunt modelate dupa valul de revolte din lumea araba.
3. Proteste masive în Spania, sinucideri şi revoltă contra băncilor.
(https://unimedia.info/stiri/Proteste-masive-in-Spania-sinucideri-si-revolta-contra-bancilor-54311.html )
4. Revolta contra impotenţei băncilor centrale: „Nu mai daţi bani băncilor. Nu fac decât să-i pună deoparte sau să scumpească locuinţele. Daţi-i oamenilor care chiar îi cheltuie“ (https://www.zf.ro/business-international/revolta-contra-impotentei-bancilor-centrale-nu-mai-dati-bani-bancilor-nu-fac-decat-sa-i-puna-deoparte-sau-sa-scumpeasca-locuintele-dati-i-oamenilor-care-chiar-ii-cheltuie-15553278).
5. ROBOR, trucat de bănci cu girul BNR. (http://www.national.ro/news/robor-trucat-de-banci-cu-girul-bnr-646991.html/).
6. Cifre care creează REVOLTĂ! Cât au încasat băncile pe spatele românilor! Profituri greu de imaginat. (https://www.capital.ro/cifre-care-creaza-revolta-cat-au-incasat-bancile-pe-spatele.html).
7. De ce au băncile românești cel mai mare profit din UE. (https://economie101.ro/bancile-romanesti-mare-profit/).
8. Şapte bănci internaţionale au fost citate în cazul manipulării dobânzii Libor. https://www.capital.ro/sapte-banci-internationale-au-fost-citate-in-cazul-manipularii-dobanzii-libor-170450.html
9. Alte Site-uri, dintre zecile de astfel care se pot da ca surse de informare asupra lăcomiei băncilor:
Banca Centrală Europeană: revolte sociale şi prăbuşirea euro la „viitoarea furtună”
http://incont.stirileprotv.ro/credite-si-economii/de-ce-dobanzile-noastre-sunt-mai-nesimtite-ca-ale-lor-cat-costa-un-credit-in-alte-tari-europene.html
https://economie101.ro/bancile-romanesti-mare-profit/
Probabil că și romancierul și dramaturgul francez Gustave Flaubert (1821-1880) a fost și el revoltat pe bănci atunci când a scris: „Bancheri – Toţi sunt bogaţi. Hrăpăreţi, căpcăuni.”