Exercitarea preşedinţiei în cadrul Uniunii Europene

Prof. univ. dr. Augustin Fuerea
Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București

 

Alegerea, spre analiză, a acestei teme este, din punctul de vedere al importanţei, extrem de provocatoare, cel puţin din două motive. În primul rând, atunci când aducem în discuţie problematica exercitării preşedinţiei Uniunii Europene, nu de puţine ori, instituţiile invocate (cele care se implică într-un astfel de proces) sunt dintre cele mai diferite, de la Consiliul European, continuând cu instituţia Consiliului ori chiar a Consiliului Europei, a Parlamentului European, cea a Comisiei şi finalizând chiar cu preşedinţia instanţelor jurisdicţionale (Curtea de Justiţie și Tribunalul UE), respectiv a Băncii Centrale Europene şi a Curţii de Conturi. Opiniile sunt dintre cele mai diferite, mai ales când vine vorba despre răspunsul care ar trebui dat la întrebarea: cine răspunde la telefonul Uniunii Europene, îndeosebi după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona? Este, de altfel, şi problema pe care încercăm să o lămurim în cadrul acestui demers, cu argumente.

În cel de-al doilea rând, provocarea se referă la faptul că, nu peste mult timp (în anul 2019, semestrul I), România va exercita o astfel de demnitate la nivelul UE şi este imperios necesar ca, eforturile declanșate în urmă cu ani buni pentru pregătirea minuţioasă a unei astfel de etape (prima de la momentul aderării noastre, la 1 ianuarie 2007), acum să fie amplificate. Este foarte important să cunoaştem, cu precădere, cine va fi implicat în exercitarea preşedinţiei UE din ţara noastră şi, mai ales, în ce constă un astfel de efort, respectiv care este rolul pe care trebuie să-l îndeplinim. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, aşa cum vom observa, în cadrul acestui demers, nu putem vorbi despre implicarea numai a unei persoane sau a unei instituţii, ci vor fi implicate foarte multe persoane şi toate instituţiile statului. Sunt reunite, deopotrivă, cu titlu de exemplu, componente de natură tehnică, organizatorică, dar şi de natură conceptuală, ştiinţifică, academică, intelectuală (conceperea agendei, fundamentarea priorităţilor, monitorizarea obiectivelor propuse, asigurarea coerenţei din perspectiva troicăi[1], şi nu numai).

Cele două provocări intervin într-un context deloc facil, dacă ne raportăm la evoluţiile societăţii internaţionale, în general şi ale celei europene, în special. Cum vor evolua cele două, deja, devenite fenomene: terorismul şi imigraţia? Cum le vom gestiona? Care vor fi evoluţiile spaţiului Schengen? Dar cele care se referă la dobândirea statutului de parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului? Sunt numai câteva aspecte la care se adaugă modificările climatice, şomajul, respectarea drepturilor omului şi, bineînţeles, pot interveni încă multe altele, acum, necunoscute. Institutelor de cercetare, pe domenii (ale Academiei Române, şi nu numai) le revin sarcini majore generate începând de la zona economico-financiară (crize posibile) şi până la cea din sfera politicului, socialului; extindere versus restrângere, renunţare la statutul de stat membru (Brexit-ul), adoptarea bugetului ş.a.

Pentru a evita confuziile, în condiţiile în care ţara noastră se pregăteşte pentru exercitarea preşedinţiei, vom începe analiza chiar cu instituţia a cărei preşedinţie o vom exercita (Consiliul). Vom continua cu instituţiile care au cea mai largă legitimare democratică (Parlamentul European şi Consiliul European), pentru a încheia prezentarea cu exercitarea acestei funcţii în cadrul executivului UE, al instanţelor jurisdicţionale, al Băncii Centrale Europene şi al Curţii de Conturi[2].

1. Consiliul[3]

Înainte de analiza tehnică a exercitării președinției Consiliului UE de către țara noastră, trebuie precizat faptul că aceasta se desfășoară sub semnul atât al unui drept, care derivă din statutul de stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, cât și al unei obligații rezultate din aceleași statut de stat membru al Uniunii Europene, dar data aceasta cu obligații depline. Prin urmare, nici nu poate fi invocată ideea lipsirii unui stat de prerogativele pe care le incumbă cele două aspecte mai sus menționate.

Prioritățile pe care România le urmărește în cadrul exercitării președinției sunt structurate în patru piloni, și anume: Europa convergenței; Europa siguranței; Europa, actor global și Europa valorilor comune. Toate aceste priorități sunt reunite sub deviza Coeziunea, o valoare comună.

Potrivit art. 16 alin. (1) TUE, Consiliul este, alături de Parlamentul European, legislativul Uniunii Europene. Pentru a lucra, acesta se întruneşte la convocarea preşedintelui său, la iniţiativa acestuia, a unuia dintre membrii săi ori a Comisiei Europene[4].

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (9) TUE, președinția Consiliului, cu excepția celei Afaceri Externe, este asigurată de reprezentanții statelor membre în cadrul Consiliului după un sistem de rotație egal. Declarația nr. 9 cu privire la art. 16 alin. (9) TUE dispune faptul că „un proiect de decizie a Consiliului European, care va fi adoptată la data intrării în vigoare a Tratatului” de la Lisabona, stabilește regulile de exercitare a președinției Consiliului. Astfel, potrivit art. 1 alin. (4) din Regulamentul de procedură, „președinția Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe, este asigurată, pe o perioadă de 18 luni, de grupuri pre­stabilite de trei state membre[5]. Aceste grupuri sunt formate în temeiul unui sistem egal de rotație a statelor membre, avându‑se în vedere diversitatea acestora și echilibrul geografic al Uniunii. Fiecare membru al unui grup asigură, prin rotație, pentru o durată de 6 luni, președinția tuturor formațiunilor Consiliului, cu excepția forma­țiunii Afaceri Externe. Ceilalți membri ai grupului asistă președinția în îndeplinirea tuturor responsabilităților acesteia, pe baza unui pro­gram comun”. Membrii grupului pot conveni asupra altor aranjamente. România este implicată în acest proces din anul 2018 şi până în anul 2020 (18 luni).

Regulamentul de procedură al Consiliului stabilește și celelalte situații referitoare la exercitarea președinției, după cum urmează:

– „președinția Consiliului Afaceri Externe este asigurată de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care poate să fie înlocuit, în caz de necesitate, de membrul acestei formațiuni care reprezintă statul membru care exercită președinția semestrială a Consiliului”[6];

– „președinția Comi­tetului Reprezentanților Permanenți este asigurată, în funcție de punctele de pe ordinea de zi, de reprezentantul permanent sau de reprezentantul permanent adjunct al statului membru care deține președinția Consiliului Afaceri Generale”[7] şi

– „președinția Comitetului Politic și de Securitate este asigurată de un reprezentant al Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate”[8];

– „președinția celorlalte grupuri de pregătire și a formațiunilor Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe, este asigurată de un delegat al statului membru care asigură președinția formațiunii respective”[9].

Potrivit Deciziei (UE) 2016/1316 a Consiliului[10], ordinea în care statele membre exercită președinția Consiliului începând cu 1 ianuarie 2017 este următoarea: Malta (ianuarie-iunie 2017); Estonia (iulie-decembrie 2017); Bulgaria (ianuarie-iunie 2018); Austria (iulie-decembrie 2018); România (ianuarie-iunie 2019); Finlanda (iulie-decembrie 2019); Croația (ianuarie-iunie 2020); Germania (iulie-decembrie 2020). Exercitarea preşedinţiei este stabilită fără a aduce atingere drepturilor și obligațiilor Regatului Unit în calitate de stat membru, şi aceasta în condiţiile în care este cunoscut rezultatul referendumului privind ieşirea acestui stat din Uniunea Europeană[11].

„Preşedinţia deţine un rol important în dezbaterile Consiliului. Nu numai că preşedintele stabileşte întâlnirile, însă, statul care deţine preşedinţia este responsabil de maniera în care se desfăşoară întâlnirile pe perioada mandatului său”[12]. Astfel, ministrul al cărui stat asigură președinția este desemnat să pre­gătească și să conducă lucrările Consiliului. Practica a ținut să accentueze rolul avut de președintele Consiliului și, în special al președintelui Consiliului Afaceri Generale. Președintele are rolul de a stabili calendarul președinției, de a convoca Consiliul și de a stabili ordinea de zi provizorie. Concret, în mod firesc, este posibil ca, în funcţie de problemele înscrise pe ordinea de zi, toate ministerele guvernului român să fie implicate în exercitarea preşedinţiei UE.

Analizând pe fond, exercitarea președinției, în general, constă în parcurgerea unor etape procedurale, denumite generic „proceduri legislative”[13] (ordinară și specială), în care sunt implicate, pe lângă Consiliu, și instituții precum Parlamentul European și Comisia Europeană. Pe cale de consecință, așteptările trebuie să fie echilibrate, inclusiv din punctul de vedere al închiderii unor dosare și al deschiderii altora, deoarece Consiliul, a cărui președinție o exercită țara noastră, îndeplinește un rol corelativ rolului pe care îl îndeplinesc celelalte două instituții, din punctul de vedere al intereselor, respectiv al obiectivelor urmărite la nivel european. Nu este important numărul dosarelor închise ori inițiate, ci relevanța acestora sub aspectul efectelor generate pentru societatea internă, europeană și cea internațională. O atenția aparte trebuie acordată faptului că, în perioada exercitării președinției, vor avea loc alegerile europarlamentare (luna mai 2019), iar Parlamentul European, practic, în calitate de co-legislator, alături de Consiliu, va lucra numai până în luna aprilie. Nu este deloc lipsit de importanță faptul că, în semestrul al II-lea al anului 2019, încetează mandatul actualei Comisii Europene, instituție executivă la acest nivel, implicată esențial în procedura legislativă ordinară.

2. Parlamentul European[14]

Potrivit Regulamentului de procedură[15], „Parlamentul European este adunarea aleasă în conformitate cu Tratatele, cu Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct și cu legislațiile naționale adoptate în aplicarea Tratatelor”^[16]. În prezent, Parlamentul este compus din 750 de membri cărora li se adaugă preşedintele. Președintele este ales, potrivit art. 15 din Regulamentul de procedură, prin vot secret, pentru o perioadă de 2 ani și jumătate.

Preşedintele conduce toate activităţile Parlamentului şi ale organelor sale şi dispune de toate competenţele pentru a prezida dezbaterile şi pentru a asigura buna desfăşurare a acestora. Tot el este cel care deschide, suspendă şi închide şedinţele. Printre atribuţiile preşedintelui o găsim şi pe aceea în temeiul căreia acesta hotărăşte asupra admisibilităţii amendamentelor, asupra întrebărilor adresate Consiliului şi Comisiei şi asupra conformităţii rapoartelor cu regulamentul de procedură.

Astfel, preşedintele este implicat în foarte multe activităţi „în cadrul, dar şi în afara Parlamentului”[17]. Unele dintre aceste atribuţii pot fi delegate. Preşedintele „prezidează doar şedinţa de deschidere a fiecărei perioade de sesiuni, şedinţele oficiale (în cadrul cărora şefii de stat sau lideri politici se adresează Parlamentului) şi dezbateri sau voturi importante”[18], în toate celelalte cazuri, îi vom găsi pe vicepreşedinţi. Cu toate acestea, atribuţiile preşedintelui sunt mai vaste decât cele menţionate în Regulamentul de procedură. În acest sens, amintim faptul că „preşedintele este autorul”[19] proiectului de buget şi „coautor, în colaborare cu preşedintele în exerciţiu al Consiliului, al oricărui”[20] act legislativ al UE, adoptat prin procedura co-deciziei. Totodată, prezidează întâlnirile Conferinţei preşedinţilor, ale Biroului, delegaţiile parlamentare în cadrul reuniunilor de conciliere cu Consiliul. Se implică, inclusiv, în rezolvarea problemelor de natură internă din cadrul Parlamentului European (de exemplu: declanşarea procedurii privind ridicarea imunităţii).

3. Consiliul European[21]

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, preşedinţia Consiliului European este asigurată de către președintele acestuia, ales chiar de către Consiliul European, cu majoritate calificată, pentru o durată de doi ani și jumătate, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată[22]. Încetarea exercitării mandatului, pe lângă situația firească a împlinirii termenului de doi ani și jumătate ori de cinci ani, poate avea loc și „în caz de împiedicare sau culpă gravă” (situații de excepție) când Consiliul European, tot cu majoritate calificată (simetric alegerii), „poate pune capăt mandatului președintelui”^[23]. Exercitarea mandatului de președinte al Consiliului European este incompatibilă cu exercitarea unui mandat național.

O altă noutate introdusă prin Tratatul de la Lisabona, este și faptul că se asigură continuitatea exercitării conducerii acestei entități instituționale pentru o perioadă de minimum 30 de luni, respectiv maximum 60 de luni, ceea ce îi conferă, inclusiv, predictibilitate decizională, garantând coerenţa acţiunii, la acest nivel.

Atribuțiile pe care le îndeplinește președintele Consiliului European sunt relevante pentru nivelul la care se găsește și pot fi operate o serie de similitudini cu acelea îndeplinite de către un șef de stat. De aici şi întrebarea: cine răspunde la telefonul UE? În acest sens, Tratatul privind Uniunea Europeană, la art. 15, teza penultimă, precizează că „președintele Consiliului European asigură, la nivelul său și în această calitate, reprezentarea externă a Uniunii în problemele referitoare la politica externă și de securitate comună, fără a aduce atingere atribuțiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii[24] pentru afaceri externe și politica de securitate”.

Strict funcțional, intern, la nivelul instituției ca atare, atribuțiile președintelui Consiliului European fac obiectul sistematizării în cadrul art. 15 alin. (6) TUE, după cum urmează: prezidează și impulsionează lucrările Consiliului European; asigură pregătirea și continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare cu președintele Comisiei și pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale; acționează pentru facilitarea coeziunii și a consensului în cadrul Consiliului European și prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului European.

4. Comisia Europeană[25]

Art. 17 TUE reglementează, între altele, și modalitatea de desemnare a președintelui executivului UE, pe de o parte și a membrilor Colegiului Comisiei, pe de altă parte. „Iniţial, preşedintele Comisiei, nu era un veritabil şef [de guvern], ci doar primus inter pares”[26]. În prezent, „rolul preşedintelui este fundamental pentru funcţionarea Comisiei şi coeziunea Uniunii Europene per se”[27]. În acest sens, alin. (7) al art. 17 TUE dispune că, „ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European și după ce a procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcția de președinte al Comisiei. Acest candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul în care candidatul nu întrunește majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European în conformitate cu aceeași procedură”.

Președintele Comisiei este asistat, în pregătirea lucrărilor și la reuniunile Comisiei, de un Secretar general. Acesta asigură: punerea în aplicare a procedurilor decizionale și veghează la executarea deciziilor; coordonarea între servicii; adoptarea măsurilor necesare pentru a asigura notificarea și publicarea actelor, precum și trans­miterea de documente către alte instituții; relațiile oficiale cu celelalte instituții și urmărirea lucrărilor altor instituții informând Co­misia.

5. Curtea de Justiţie[28]

Preşedintele Curţii de Justiţie este ales de judecători, dintre ei, pentru un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit.

Atribuțiile președintelui Curții sunt următoarele[29]: reprezintă Curtea; conduce lucrările Curții; prezidează reuniunile generale ale membrilor Curții, precum și ședințele și deliberările Plenului și ale Marii Camere și asigură buna funcționare a serviciilor instituției.

Judecătorii aleg dintre ei președinții camerelor. În cazul camerelor de cinci judecători, preşedinţii sunt aleși pentru un mandat de trei ani, cu posibilitatea reînnoirii acestuia o dată.

Marea Cameră este prezidată de președintele Curții. Din Marea Cameră mai fac parte vicepreședintele Curții și trei președinți de cameră formată din cinci judecători, precum și alți judecători.

6. Tribunalul[30]

Potrivit art. 254 alin. (2) TFUE, imediat după înlocuirea parțială, ce are loc la fiecare 3 ani, judecătorii aleg dintre ei președintele Tribunalului, pentru o perioadă de 3 ani. Atribuțiile președintelui sunt prevăzute în art. 10 din Regulamentul de procedură al Tribunalului și se concretizează în următoarele: reprezintă Tribunalul; conduce lucrările și serviciile Tribunalului; prezidează conferința plenară și Marea Cameră[31].

7. Banca Centrală Europeană[32]

În conformitate cu art. 129 alin. (1) TFUE, organele de decizie ale BCE sunt Consiliul guvernatorilor și Comitetul executiv[33]. Acestor organe li se adaugă, în temeiul art. 44 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC)și BCE, Consiliul general[34].

Consiliul guvernatorilor se întrunește de cel puțin zece ori pe an[35], la convocarea președintelui său. Totodată, președintele poate convoca reuniuni ori de câte ori consideră necesar[36]. În principiu, reuniunile Consiliului guvernatorilor au loc la sediul BCE (Frankfurt). Președintele Consiliului și un membru al Comisiei pot să participe, fără drept de vot, la reuniunile Consiliului guvernatorilor. Președintele Băncii Centrale Europene este invitat să participe la reuniunile Consiliului în cazul în care acesta deliberează asupra problemelor referitoare la obiectivele și misiunile SEBC[37].

„Președintele, vicepreședintele și ceilalți membri ai Comitetului executiv sunt numiți de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la recomandarea Consiliului și după consultarea Parlamentului European și a Consiliului guvernatorilor, dintre persoanele a căror autoritate și experiență profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul acestora are o durată de opt ani și nu poate fi reînnoit. Numai resortisanții statelor membre pot fi membri ai Comitetului executiv”[38].

Consiliul general este format din președintele și vicepreședintele BCE, precum și din guvernatorii băncilor centrale naționale.

8. Curtea de conturi[39]

Președintele este ales prin vot secret, dintre membrii Curții, pentru un mandat de 3 ani și îndeplinește următoarele atribuții[40]: convoacă și prezidează ședințele Curții, asigurând buna desfășurare a dezbaterilor; urmărește aplicarea deciziilor Curții; monitorizează buna funcționare a serviciilor Curții, precum și buna gestionare a diferitelor activități ale acesteia; desemnează agentul responsabil să reprezinte Curtea în orice litigiu în care este implicată aceasta și reprezintă Curtea în relațiile externe și în special în relațiile cu autoritatea care acordă descărcarea de gestiune, cu celelalte instituții ale Uniunii și cu instituțiile de audit din statele membre.

*

*                *

Raportarea corectă la exigenţele unei demnităţi, cum este aceea de exercitare a preşedinţiei Uniunii Europene, generează efecte dintre cele mai diverse în plan istoric, politic, economico-financiar, juridic, toate raportate la rolul important al Consiliului în procesul legislativ, care trebuie să armonizeze cele trei mari categorii de interese: ale cetăţenilor Uniunii Europene, ale statelor membre şi, în egală măsură, ale Uniunii Europene, corelate cu interesele din planul internațional general. Şi aceasta deoarece „președinția este responsabilă de avansarea lucrărilor Consiliului privind legislația UE, de asigurarea continuității agendei UE, a unor procese legislative bine organizate și a cooperării dintre statele membre. (…) Președinția trebuie să acționeze ca un intermediar onest și neutru”[41].

________________________________________

Materialul este o traducere și adaptare a articolului The exercise of the presidency within the European Union, publicat în suplimentul Revistei Române de Drept European, 2016 (Conferința internațională Probleme actuale ale spațiului politico-juridic al UE, ediția a III-a) și în lucrarea Reglementări ale Uniunii Europene de interes aparte – sui generis, pentru România (coord. Ion M. Anghel).

[1] Trioului, aşa cum apare în Decizia (UE) 2016/1316 A Consiliului din 26 iulie 2016 de modificare a Deciziei 2009/908/UE de instituire a măsurilor de punere în aplicare a Deciziei Consiliului European privind exercitarea președinției Consiliului și privind președinția grupurilor de pregătire ale Consiliului (JO L 208/02.08.2016).

[2] În Tratatul privind Uniunea Europeană şi în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ordinea reglementării este următoarea: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană şi Curtea de Conturi.

[3] A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ed. a VI-a, revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 151.

[4] Art. 237 TFUE.

[5] Denumite şi troică, triou, trilog.

[6] Art. 2 alin. (5) din Regulamentul de procedură.

[7] Art. 19 alin. (4) parag. 1 din Regulamentul de procedură.

[8] Art. 19 alin. (4) parag. 2 din Regulamentul de procedură.

[9] Art. 19 alin. (4) parag. 3 din Regulamentul de procedură.

[10] Decizia de instituire a măsurilor de punere în aplicare a Deciziei Consiliului European privind exercitarea președinției Consiliului și privind președinția grupurilor de pregătire ale Consiliului, precitată.

[11] Potrivit planificării anterioare, Regatul Unit ar fi trebuit să exercite preşedinţia în perioada 2017, semestrul al II-lea, iar România în anul 2019, semestrul al II-lea.

[12] W. Cairns, Introducere în legislaţia Uniunii Europene, Ed. Universal Dalti, 1997, p. 33.

[13] Pentru domeniile rezervate celor două proceduri, a se vedea A. Dumitrașcu, R.-M. Popescu, Dreptul Uniunii Europene. Sinteze și aplicații, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 39-40.

[14] A. Fuerea, op. cit., p. 123 şi urm.

[15] Regulamentul de procedură, a opta legislatură, iulie 2014 (http://www.europarl.europa.eu/sipade/rulesleg8/Rulesleg8.RO.pdf, accesat la 18 septembrie 2016).

[16] Art. 1 alin. (1).

[17] R. Corbett, Fr. Jacons, M. Shackleton, Parlamentul European, ed. a şasea, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2007, p. 109.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 111.

[21] A. Fuerea, op. cit., p. 133.

[22] Idem, p. 127.

[23] Art. 15 alin. (5) TUE.

[24] Înaltul Reprezentant îndeplineşte atribuţii întâlnite, îndeosebi, la nivelul miniştrilor afacerilor externe, potrivit Tratatelor, dar şi Deciziei de înființare a Serviciului European de Acţiune Externă (Decizia Consiliului 2010/427/UE, din 26 iulie 2010).

[25] A. Fuerea, op. cit., p. 159.

[26] G. Fabian, Drept instituţional al Uniunii Europene, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 165.

[27] D. Spence, G. Edwards, Comisia Europeană, ed. a III-a, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008, p. 27.

[28] A. Fuerea, op. cit., p. 160 şi urm.

[29] Potrivit art. 9 din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție a Uniunii Europene.

[30] Fostul Tribunal de Primă Instanţă.

[31] A. Fuerea, op. cit., p. 167 şi urm.

[32] Idem, p. 199 şi urm.

[33] Regulamentul de procedură al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene a fost adoptat prin Decizia Băncii Centrale Europene din 12 octombrie 1999 (BCE/1999/7) (JO L 314/08.12.1999).

[34] Regulamentul de procedură al Consiliului General al Băncii Centrale Europene a fost adoptat prin Decizia Băncii Centrale Europene din 17 iunie 2004 (BCE/2004/12) (JO L 314/08.12.1999).

[35] Ibidem.

[36] Potrivit art. 2 din Regulamentul de procedură al Băncii Centrale Europene adoptat prin Decizia Băncii Centrale Europene din 19 februarie 2004 (BCE/2004/2) (JO L 80/18.03.2004).

[37] Potrivit art. 284 TFUE.

[38] Art. 11 pct. 11.2 parag. 1 din Statutul SEBC și BCE.

[39] A. Fuerea, op. cit., p. 204 şi urm.

[40] Potrivit art. 9 alin. (1) din Regulamentul de procedură al Curții de Conturi a Uniunii Europene (JO L 103/23.04.2010).

[41] http://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/presidency-council-eu/ (accesat la 15 septembrie 2016).