23 aprilie 2019: Conferința „Cinci decenii de aplicare a reglementărilor Bruxelles (1968-2018), București
Facultatea de Drept, Universitatea din București, prin Centrul de Studii în Arbitraj Comercial Internațional și Editura C.H. Beck organizează conferința „Cinci decenii de aplicare a reglementărilor Bruxelles (1968 – 2018) – perspective privind soluționarea litigiilor de comerț internațional”.
Convenția de la Bruxelles, Regulamentul Bruxelles I și Regulamentul Bruxelles I Bis au oferit timp de jumătate de secol regimul juridic aplicabil în materie de competență internațională, recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești străine.
Evenimentul își propune, pe de-o parte, să valorifice științific aplicarea timp de jumătate de secol a acestor reglementări, iar, pe de altă parte, să invite la dezbaterea unor probleme juridice de actualitate, în contextul amplificării considerabile a raporturilor de comerț cu element de extraneitate.
Conferința va aborda chestiuni de competență internațională în materie comercială, de recunoaștere și executare a hotărârilor străine, relația dintre reglementările Bruxelles și alte instrumente normative, precum și raporturile dintre reglementările Bruxelles și arbitrajul comercial internațional.
Evenimentul va avea loc în Sala Stoicescu, Facultatea de Drept, Universitatea din București, în data de 23.04.2019, începând cu ora 09:00.
CONDIȚII DE ÎNSCRIERE
Persoanele care doresc să participe cu o lucrare la această conferință sunt rugate să transmită titlul și un rezumat extins (800-1500 cuvinte) până la data de 15.04.2019 (inclusiv), la adresa de e-mail csaci-ub@drept.unibuc.ro.
Lucrările acceptate, pentru care autorul dorește publicarea, vor fi prezentate în format integral până la data de 30.05.2019, urmând a fi publicate în revista Curierul Judiciar (C.H. Beck).