Falsurile în înscrisuri – infracțiunile „vintage” mereu „la modă”

Adrian Radu
Procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

I. Câteva aserțiuni semantice

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române „falsul” este definit ca ceva „care este contrar adevărului; mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial”[1]. În același timp, „înscrisul” reprezintă „actul, dovada, documentul; declarația în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză”[2]. Semantic vorbind, alăturarea celor două cuvinte pare a fi nefirească, un antagonism. Însă, tocmai din această alăturare apare pericolul pentru valorile și relațiile sociale protejate de legea penală, deoarece actul, dovada sau documentul mincinos influențează negativ relațiile stabilite în societate, slăbind încrederea publicului în existența sau/și conținutul lor.

II. Considerații despre importanța înscrisurilor

Înscrisurile au o mare importanță în viața omului, fie ele înscrisuri private sau oficiale. Astfel, încă de la naștere ele îl însoțesc, îi marchează etapele vieții până la moarte și chiar și după moartea lui mai produc efecte. Ba, dacă ne gândim că în prezent viitoarele mămici merg regulat la consultații pentru a ține sub observație evoluția sarcinii și efectuează tot felul de teste pentru a examina starea de sănătate a fătului, atunci putem spune că înscrisurile îl preced pe individ.

Din punct de vedere istoric, înscrisurile au o mare importanță, întrucât ele reprezintă izvoare deosebit de importante ale istoriei. Chiar dacă hârtia a apărut în China antică, în Europa ajungând prin secolul XI, iar în principatele române abia în secolul XVI, aceasta nu înseamnă, desigur, că nu au existat documente până atunci[3]. Părintele istoriei este supranumit Herodot, care a trăit în Grecia antică între anii 484 î.Hr. și 425 î.Hr. și care și-a scris capodopera „Istorii”, de unde îi vine supranumele, pe papirus. Primele scrieri au fost reprezentate de picturile rupestre, iar cele mai vechi care s-au păstrat până la noi sunt cele din Mesopotamia, din mileniul al patrulea î.Hr. După cum spun istoricii vremurilor noastre, aceste scrieri foarte vechi consemnează raporturi comerciale dintre diferite persoane și mai ales registre de evidență și încasare a taxelor de către stat[4]. Așadar, scrisul a apărut dintr-o necesitate obiectivă, pe măsură ce societățile antice au evoluat, iar înscrisurile au fost întocmite de oamenii înstăriți din vechime și de monarhi pentru a constitui dovezi de ordin economic și registre fiscale.

III. De ce au apărut falsurile, cine are de suferit de pe urma lor și cum arată ele

Odată cu scrisul și cu documentele au apărut și falsurile. De obicei, falsurile au reprezentat mijloace pentru fărădelegi mai ample și mai periculoase[5], iar uneori falsurile au folosit pentru a ascunde comiterea altor fapte[6]. În foarte puține situații falsurile au reprezentat un scop în sine și, de regulă, acestea nu au atras răspunderea penală. De altfel, legiuitorul penal român nici nu acordă o mare importanță acestor falsuri fără consecințe juridice, excepție făcând situațiile când falsul se referă la înscrisurile oficiale, monedele, titlurile de credit, instrumentele de plată, timbrele sau efectele poştale[7].

Desigur că motivația falsificatorilor a reprezentat-o, de-a lungul timpului, mai ales interesul economic, deoarece înscrisurile făceau dovada proprietăților, moștenirilor, respectiv a avuției cuiva, generic vorbind, cum se întâmplă și în zilele noastre. Un rău-făcător, care dorea să se îmbogățească rapid, era tentat să își îndrepte atenția către aceste mijloace pentru a-și duce la capăt intenția. Alteori, înscrisurile pot dovedi o anumită proveniență a mărfurilor, ceea ce le face să fie mai vandabile sau mai scumpe. Este de notorietate că în epoca contemporană există nu doar înscrisuri care transmit informații false despre produse, ci și foarte multe produse falsificate.

Falsurile nu reprezintă riscuri doar pentru persoane fizice sau juridice de drept privat care pot rămâne fără lucrul la care se referă înscrisul fals ce constată un pretins transfer al proprietății, fără moștenirea ce ar fi trebuit să o dobândească dacă nu ar fi apărut testamentul plăsmuit de un terț de rea-credință ori care pot suferi alte pagube ca urmare a utilizării unui produs contrafăcut sau cu proveniență incertă. Când se realizează înțelegeri între diferite state sau organizații supranaționale, deoarece documentele care le conțin sunt deosebit de importante pentru viața popoarelor implicate și acestea doresc să fie recunoscute de către alte state sau organizații, conducătorii lor folosesc instrumente adecvate pentru a marca autenticitatea acelor înscrisuri și pentru a preveni falsul. Autoritățile și instituțiile publice dintr-un stat emit înscrisuri care conțin suficiente elemente din care destinatarii lor să-și dea seama că sunt autentice, iar când este cazul aplică sigilii.

Întrucât înscrisurile autentice sunt consemnate pe un suport, de regulă de hârtie, falsurile nu pot reprezenta altceva decât tot înscrisuri consemnate pe un astfel de suport. Nu de fiecare dată există un înscris autentic și unul fals. Uneori poate exista doar înscrisul fals care este caracterizat astfel deoarece nu corespunde realității pe care intenționează să o dovedească. Falsurile pot proveni din plăsmuiri de documente inexistente, alterări ale unora autentice preexistente[8], consemnarea unor neadevăruri sau omisiunea consemnării unor situații existente în cuprinsul actelor cu ocazia întocmirii lor[9]. Infracțiunile de fals pot fi absorbite de alte infracțiuni complexe[10] sau pot fi ele însele infracțiuni complexe care absorb alte infracțiuni[11]. Falsurile pot purta asupra înscrisurilor oficiale[12] sau a celor sub semnătură privată[13], dar și asupra înregistrărilor tehnice[14] și a datelor informatice[15].

IV. Despre fake news și manipulare. Sau provocările viitorului pentru autoritățile care au ca atribuții prevenirea și combaterea infracțiunilor referitoare la falsuri

În altă ordine de idei, se pare că infracțiunile de fals au un viitor (sau poate chiar un prezent) spectaculos și incitant, dacă ținem cont că de vreo 3 ani, din timpul campaniei electorale din 2016 la președinția S.U.A., Donald Trump s-a plâns că este victima știrilor false, manipulatoare și denigratoare, adică a așa-numitelor fake news[16]. Apoi, alți politicieni din toate colțurile lumii au preluat mesajul și au invocat fake news ori de câte ori au întâmpinat dificultăți în activitatea politică. În prezent acest subiect nu a fost nici pe departe lămurit de autoritățile statelor în care fenomenul fake news își are originea, deși există multe suspiciuni despre imixtiuni internaționale sau ale unor firme private[17] în viața politică a acestor state[18], de altfel, foarte solide din punct de vedere politic și economic și care reprezintă vechi democrații.

În legătură cu caracterul dăunător al manipulării și al aparențelor pentru viața unei națiuni ce se vrea sănătoasă, reținem afirmațiile pline de înțeles, dar și de umor ale domnului profesor universitar dr. Valerian Cioclei dintr-un comentariu despre modificările aduse Codului penal prin O.U.G. nr. 18/2016: „Una dintre frazele ce au rămas emblematice, în urma primei revoluții transmise în direct la televizor, a fost: Mircea fă-te că lucrezi. Fie că s-a spus arată că sau fă-te că, fie că a fost scoasă sau nu din context, propoziția cu pricina a rămas în folclorul urban la rang de zicală, cu trimitere la ideea de manipulare sau, mai elegant spus, la ideea că, uneori, ceea ce pare a fi are o importanță mai mare decât ceea ce este. Puterea aparenței în plan social a fost exprimată, de altfel, în alt context, și de sociologul (și criminologul) francez Gabriel Tarde, care considera că realitatea socială este aparența. Altfel spus, la nivelul conștiinței sociale nu contează ceea ce este, ci ceea ce pare a fi. Această ipoteză sociologică, falsă sau adevărată, nici nu contează, a fost speculată din plin în toți acești ani de tranziție prelungită”[19].

Din punctul nostru de vedere, va fi interesant de văzut dacă instrumentele legale existente de prevenție și de combatere a falsurilor în înscrisuri rămân în continuare eficiente și dacă pe viitor legea penală poate oferi autorităților judiciare suficiente mijloace de luptă contra manipulării provenite din fake news.

_________________________________________________________

[1] Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Academia Română – Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Ed. Universul Enciclopedic, București, 2016, p. 413.

[2] Idem, p. 607.

[3] Conform wikipedia (ro.wikipedia.org): În jurul anului 200 î.Hr. hârtia era folosită deja în China, pe atunci confecționată din cârpe de mătase. Demnitarul chinez Tsai Lun (48-118) a inventat hârtia în varianta ei mai modernă, materialele de bază fiind cânepa, țesătura și bumbacul amestecate cu apă, transformată în pastă și întinsă pe o foaie. Un document indică precis că hârtia a fost descoperită în anul 98, însă procedeul de fabricare a fost ținut secret până secolul VIII, când Samarkandul era un centru însemnat de producere a hârtiei. Hârtia a ajuns în Bagdad în 793, în Siria și Egipt în cca. 900 și în Africa de Nord puțin după aceea. În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100, iar prima fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Jativa, Valencia, Spania. Mai târziu au apărut fabrici și în Franța, Germania, Anglia, iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu și în 1546 la Brașov, iar primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406.

[4] Yuval Noah Harari, Sapiens – Scurtă Istorie a Omenirii, Ed. Polirom, Iași, 2017.

[5] Conexitatea etiologică presupune că o infracțiune este săvârșită pentru a înlesni comiterea altei infracțiuni.

[6] Conexitatea consecvențională presupune că o infracțiune este săvârșită pentru a ascunde comiterea altei infracțiuni.

[7] Infracțiunile prevăzute de: art. 310 C.pen. – „Falsificarea de monede”; art. 311 C.pen. – „Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată”; art. 312 C.pen. – „Falsificarea de timbre sau efecte poştale”; art. 316 C.pen. – „Falsificarea de valori străine”; art. 320 C.pen. – „Falsul material în înscrisuri oficiale”; art. 321 C.pen. – „Falsul intelectual”.

[8] Art. 320 alin. (1) C.pen. sancționează infracțiunea de „fals material în înscrisuri oficiale” constând în acțiunea de contrafacere a scrierii ori a subscrierii înscrisului oficial sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice.

Art. 322 alin. (1) teza I C.pen. sancționează infracțiunea de „fals (material, n.n.) în înscrisuri sub semnătură privată” constând în acțiunea de contrafacere a scrierii ori a subscrierii înscrisului privat sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

[9] Art. 321 alin. (1) C.pen. sancționează infracțiunea de „fals intelectual” constând în acțiunea funcționarului public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care, cu prilejul întocmirii înscrisului oficial, atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori în inacțiunea funcționarului public care omite cu ştiinţă să insereze unele date sau împrejurări în cuprinsul înscrisului oficial.

Art. 322 alin. (1) teza a II-a C.pen. sancționează infracțiunea de „fals (intelectual, n.n.) în înscrisuri sub semnătură privată” constând în acțiunea unei persoane care, cu prilejul întocmirii înscrisului privat, atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori în inacțiunea persoanei care omite cu ştiinţă să insereze unele date sau împrejurări în cuprinsul înscrisului privat.

[10] De exemplu, art. 391 C.pen. – „Falsificarea documentelor și evidențelor electorale”; infracțiunea de „evaziune fiscală” prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în interpretarea obligatorie a Deciziei ICCJ, Completul competent să judece recursul în interesul legii, nr. 21/06.11.2017 (M.Of. nr. 1024/27.12.2017).

[11] Infracțiunea de „fals intelectual” prevăzută de art. 321 C.pen. absoarbe infracțiunea de „abuz în serviciu” prevăzută de art. 297 C.pen.

[12] Art. 320 C.pen. – „Falsul material în înscrisuri oficiale”, art. 321 C.pen. – „Falsul intelectual”.

Conform art. 178 alin. (2) C.pen., „înscris oficial” este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane.

[13] Art. 322 C.pen. – „Falsul în înscrisuri sub semnătură privată”.

Conform art. 272 C.proc.civ., „înscrisul sub semnătură privată” este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalități, în afara excepțiilor anume prevăzute de lege.

[14] Art. 324 C.pen. – „Falsificarea unei înregistrări tehnice”.

Conform art. 324 alin. (3) C.pen., prin „înregistrare tehnică” se înţelege atestarea unei valori, greutăţi, măsuri ori a desfăşurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a proba un anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice.

[15] Art. 325 C.pen. – „Falsul informatic”.

Conform art. 138 alin. (5) C.proc.pen., prin „date informatice” se înțelege orice reprezentare de fapte, informații sau concepte sub o formă adecvată prelucrării într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil să determine executarea unei funcții de către un sistem informatic.

[16] Conform wikipedia (ro.wikipedia.org): Știrile false (din eng. fake news) reprezintă un tip de jurnalism galben sau de propagandă, care constă în răspândirea de informații false difuzate prin mass-media tradițională sau prin social media tradițională precum TV sau ziare. Știrile false sunt scrise și publicate cu intenția de a induce în eroare, în scopul de a deteriora reputația unei agenții, entități sau persoane, precum și pentru câștig financiar sau politic, de multe ori folosind titluri senzaționale, necinstite sau pur și simplu fabricate pentru a crește numărul de cititori, pentru răspândirea în mediul online și pentru venituri prin click-uri pe Internet. În acest din urmă caz este similar cu titluri senzaționale de tip „clickbait” din mediul online și se bazează pe veniturile generate, indiferent de veridicitatea poveștilor publicate. Știrile false dezinformează în mod intenționat și diferă de satiră sau parodie, care sunt destinate pentru a amuza publicul, în loc să îl inducă în eroare.

Relevanța știrilor false a crescut în sistemul politic de tip post-adevăr. Pentru mass-media, capacitatea de a atrage cititori la site-urile lor este necesară pentru a genera venituri din publicitate online. Dacă publicarea unui material cu conținut fals atrage utilizatori, acest lucru aduce beneficii agenților de publicitate și îmbunătățește opiniile. Accesul la venituri din publicitate online, creșterea polarizării politice și popularitatea platformelor de social media precum Facebook au fost toate implicate în răspândirea de știri false, care concurează cu știri legitime. Actori politici sau din guverne au fost de asemenea implicați în generarea și difuzarea de știri false, în special în timpul alegerilor electorale.

Știrile false subminează mass-media serioasă și face dificilă promovarea știrilor importante de către jurnaliști. O analiză a companiei de media Buzzfeed a constatat că cele mai importante 20 fake news despre alegerile prezidențiale din SUA din 2016 au primit mai multă atenție pe Facebook decât cele mai importante 20 de știri despre alegeri de la canalele mass-media majore. Website-urile anonime care găzduiesc fake news scrise sub anonimat au fost criticate, deoarece acestea fac dificilă urmărirea autorilor acestor știri false pentru calomnie.

Mulți oameni au murit din cauza știrilor false. Oameni au fost atacați fizic pentru povești false răspândite de mass-media, iar știrile false despre anti-vaccinare au cauzat grave epidemii de boli care puteau fi prevenite și care au cauzat handicapuri și decese pentru adulți și copii.

[17] Cambridge Analytica este o companie americană care este bănuită că a obținut datele a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook, pe care le-ar fi utilizat pentru a înțelege psihologia utilizatorilor și a le influența votul în favoarea lui Donald Trump sau a Brexit.

[18] Alegerile prezidențiale din SUA din 2016 și referendumul pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) din 23 iunie 2016.

[19] Valerian Cioclei, Din nou despre modificările Codului penal prin O.U.G. nr. 18/2016 sau Mircea, fă-te că legiferezi (în penal), publicat online www.juridice.ro, în data de 4.11.2016.