Zoom IN: Impreviziunea în contractele încheiate între consumatori și comercianți

Acest text constituie un fragment din articolul Impreviziunea în contractele încheiate între consumatori și comercianți publicat în revista Curierul Judiciar nr. 12/2018.

Autor:

Conf. univ. dr. Maria Dumitru
Facultatea de Drept și Științe Administrative,
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Articolul este publicat în rubrica Dreptul afacerilor și a fost susținut în cadrul Conferinței Dreptul Afacerilor 2018.

Sumar:

I. Liminarii
II. Regimul juridic al impreviziunii în funcție de momentul încheierii contractului și al actului normativ pe care se fundamentează
III. Domeniul de incidență al fiecărui tip de impreviziune
IV. Cine poate invoca impreviziunea?
V. Este necesară invocarea impreviziunii?
VI. Taxa de timbru
VII. Raportul impreviziune-clauze abuzive
VIII. Concluzii

Rezumat:

Crochiul impreviziunii a dobândit noi contururi sub penelul judecătorului constituțional și continuă să se definitiveze sub tușa hotărârilor Curții de Justitie a Uniunii Europene. Relația specială a impreviziunii cu clauzele abuzive, statica și dinamica binomului „impreviziune – clauze abuzive” precum și exercitarea puterii de intervenție a instanțelor de judecată asupra arhitecturii contractelor de credit dintre consumatori și comercianți pe motiv de impreviziune constituie principale repere ale incursiunii noastre.

Extras:

(…)

Problematica revizuirii judiciare a contractului, indiferent de motivul pentru care se solicită intervenția instanței, este de natură să genereze polemici. Dar în cazul impreviziunii, situația este mai complicată pentru că în prezent există mai multe tipuri de impreviziune, fiecare având un regim juridic distinct: cea consacrată de art. 1271 C.civ.[1] – impreviziunea „de drept comun”, „standard” – și cea consacrată de Legea dării în plată și explicitată de către Curte Constituțională prin Decizia nr. 623/2016 – „impreviziunea socială”. Din această perspectivă nu sunt de neglijat nici efectele Deciziei nr. 62/2017 a Curții Constituționale în privința impreviziunii în materia creditelor în franci elvețieni. Particularitățile fiecărei variante se manifestă în legătură cu sediul materiei, cu domeniul de aplicare și cu subiecții raporturilor juridice. De asemenea, diferă condițiile ce trebuie întrunite în fiecare caz pentru a fi revizuit contractul, dar și consecințele asupra efectelor contractului.

Din vasta problematică a impreviziunii, cercetarea noastră va viza relația dintre cele două forme de impreviziune din perspectiva dreptului material, respectiv a dreptului procesual cu accent pe raportul existent între clauzele de risc valutar, clauzele abuzive şi impreviziune.

Deși în aparență instituția clauzelor abuzive și instituția impreviziunii sunt două chestiuni total diferite ne-am întrebat dacă, totuși, pe parcursul existenței contractului ele nu interferează. Ca să aflăm răspunsul trebuie să stabilim dacă verificarea caracterului abuziv al anumitor clauze contractuale reprezintă o etapă în procesul de stabilire a existenței impreviziunii și a revizuirii judiciare a contractului. Legea dării în plată și mai ales ghidul de interpretare și aplicare al acesteia – Decizia nr. 623/2016 a Curții Constituționale – a complicat și mai mult raportul dintre impreviziune și teoria clauzelor abuzive, care și anterior era greu de decelat la nivel teoretic și practic în materia contractelor de credit.

Demersul nostru se va limita doar la contractele de credit încheiate între consumatori și comercianți, care prevăd obligația de restituire a creditului în valuta în care a fost eliberat de către instituția de credit întrucât pe tărâmul acestora binomul impreviziune – clauze abuzive este generator de polemici doctrinare și diversitate jurisprudențială.

(…)

II. Regimul juridic al impreviziunii în funcție de momentul încheierii contractului și al actului normativ pe care se fundamentează

Impreviziunea va avea un regimul juridic diferit în funcție de momentul încheierii contractului și al actului normativ pe care se fundamentează, după cum urmează:

1. Anterior anului 2011, în România nu exista o instituție a impreviziunii. Se putea vorbi cel mult de o teorie a impreviziunii expusă amănunțit în cuprinsul unei teze de doctorat[2], neglijată de restul doctrinei și îmbrățișată sporadic de practică, instanțele manifestând constant reticență în a modifica arhitectura contractului. Au existat foarte rare excepții de admitere a unor cereri – referitoare la revizuirea chiriei – și niciodată în materia contractelor de împrumut. Sunt argumente ce pun la îndoială recepţionarea teoriei impreviziunii în doctrina și jurisprudența din România în perioada în discuție[3].

Judecătorul constituțional are însă o altă opinie în cuprinsul Deciziei nr. 623/2016 în care s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a unor articole din Legea privind darea în plată afirmând că „sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepțional şi exterior voinței părților ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului”, arătând că „chiar dacă nu era consacrată in terminis, ea era justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează̆ executarea contractelor”[4]. Același punct de vedere este exprimat și în Decizia nr. 62/2017 a Curții Constituționale.

2. Odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod civil, impreviziunea a fost reglementată prin dispozițiile art. 1271 C.civ., text care a preluat o mare parte din condițiile și efectele vehiculate de teoria impreviziunii, transformând teoria impreviziunii în instituția impreviziunii.

3. Însă reglementarea impreviziunii nu s-a oprit aici. În aprilie 2016 a fost adoptată Legea privind darea în plată și în același an Curtea Constituțională, în cadrul verificării caracterului constituțional al unor dispoziții ale acesteia, a emis „Normele de interpretare și aplicare”, „Ghid de îndrumare pentru toți actorii scenei juridice și financiare interesați de acest act normativ” – Decizia nr. 623/2016.

Judecătorul constituțional afirmă în considerentele Deciziei că în pofida faptului că în Legea dării în plată nu există vreo referire la impreviziune (ceea ce este exact), intenția legiuitorului de a face aplicarea impreviziunii[5], condițiile privind aplicarea impreviziunii fiind „cele decelate în jurisprudență şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică (!) [art. 1271 C.civ.][6].

Prin dispozițiile Legii privind darea în plată așa cum au fost interpretate și explicate prin Decizia nr. 623/2016 a Curții Constituționale nu doar că se stabilește faptul că anterior datei de 1 octombrie 2011 impreviziunea a fost acceptată de teorie și practică, ci mai mult, se consacră o formă de impreviziune trecută printr-un filtru social ce constituie premisa revizuirii contractului și a stingerii obligației de restituire a creditului în monedă străină prin darea în plată a imobilului, prin procedura prevăzută de actul normativ amintit. Decizia nr. 62/2017 pronunțată cu privire la neconstituționalitatea unui act normativ care viza contractele de credit în franci elvețieni arată că și în cazul acestora sunt incidente cele statuate în Decizia nr. 623/2016 a Curții Constituționale[7].

(…)

______________________________________

[1] Art. 1271 C.civ. Impreviziunea are următorul conținut: „(1) Părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contraprestației. (2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună: a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor; b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte. (3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă: a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului; b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului; c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc; d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului”.

[2] C.E. Zamșa, Teoria impreviziunii. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2006.

[3] În același sens, a se vedea I.F. Popa, Impreviziunea și creditele oferite consumatorilor. Constituie darea în plată şi conversia valutară remedii ale impreviziunii?, publicat on-line la data de 27.02.201, disponibil la adresa www.juridice.ro/496153/impreviziunea-si-creditele-oferite-consumatorilor-constituie-darea-plata-si-conversia-valutara-remedii-ale-impreviziunii.html, accesat la data de 20.11.2018.

[4] Pct. 95 al DCC nr. 623/2016.

[5] Pct. 102 al DCC nr. 623/2016 arată că: „Chiar dacă Legea nr. 77/2016 nu se referă in terminis la impreviziune, intenția legiuitorului de a face aplicarea instituției impreviziunii reiese din art. 11 teza I, care face referire la echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din Expunerea de motive a legii care foloseşte expresia „criză a contractului”.

[6] Pct. 95 al DCC nr. 62/2017.

[7] Pct. 49 al DCC nr. 62/2017 are următorul conținut: „(…) Curtea apreciază că argumentele reținute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 privind Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite cu privire la incidența teoriei impreviziunii sunt pe deplin aplicabile și în materia contractelor de credit în franci elvețieni. Astfel, instanța judecătorească are competența și obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile existenței acesteia, astfel că situația consumatorilor de credite în franci elvețieni cunoaște un remediu judiciar viabil, de natură să înlăture efectele schimbării circumstanțelor care au condus la contractarea creditului. Aceasta are posibilitatea de a interveni asupra contractului în mod efectiv, fie în sensul dispunerii încetării executării sale, fie în cel al adaptării sale noilor condiții, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestațiile deja executate rămânând câștigate contractului. Adaptarea la noile condiții se poate efectua inclusiv printr-o conversie a ratelor de plată în moneda națională la un curs de schimb pe care instanța îl poate stabili în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei în scopul reechilibrării obligațiilor, curs valutar care poate fi cel de la data încheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului imprevizibil sau cel de la data efectuării conversiei”.