Rusia-Ucraina pe scena relațiilor internaționale
Lector univ. dr. Elena Lazăr
Facultatea de Drept, Universitatea din București
Criza Ucrainei reprezintă practic o luptă de putere între „facțiuni” din Ucraina: una care ar vrea să se alinieze Uniunii Europene, iar cealaltă cu Rusia. Este demn de menționat că Ucraina a fost un contribuabil important la economia Uniunii Sovietice între 1920 și 1991. Prin poziţia sa, Ucraina se află atât la marginea vecinului său rus, dar şi la marginea a ceea ce acum reprezintă flancul estic al Uniunii Europene. De când şi-a dobândit independenţa, Ucraina a pendulat mereu între Occidentul atrăgător şi o Rusie aliată, dominatoare, interesată să-şi menţină sfera de influenţă în fostul său spaţiu sovietic. Mai mult, deşi ucraineana reprezintă limba oficială a ţării, limba rusă este la rândul său folosită de majoritatea cetăţenilor, în special în regiunile din estul ţării. Această dominaţie pro-rusă în estul Ucrainei este generată de imigraţia puternică din Rusia din perioada sovietică. Pe de altă parte, în regiunile din vestul ţării, unde Polonia şi Austria și-au pus amprenta, populaţia vorbeşte limba ucraineană şi se identifică aparţinând Europei, cu o orientare spre integrare UE.
Care sunt mizele jocului? Care sunt interesele în joc? La o primă vedere, Ucraina este dependentă de gazul rusesc şi în acelaşi timp restantă la plata gazului livrat de Rusia, ceea ce o forțează să mențină relaţii bune cu Moscova, mai ales că Rusia a stopat cu anumite ocazii exporturile de gaz către Ucraina, cu scopul probabil de a reorienta atitudinea ucraineană faţă de propria politică. UE dorește apropierea Ucrainei de Europa, încercând contracararea influenţei Rusiei în regiune. SUA la rândul lor doresc să-şi extindă influenţa şi capitalul în Ucraina, având în vedere că aceasta deține resurse minerale, cărbune, petrol şi chiar gaze naturale
Toată această oscilare între Occident şi Orient a fost dăunătoare Ucrainei, permiţând perpetuarea unor veșnice tensiuni între Kiev și Moscova. Cireașa de pe tort a acestor tensiuni pentru Rusia a fost reprezentată însă de încercarea Uniunii Europene de a atrage Ucraina mai aproape de Vest printr-un acord de asociere. Aceasta a declanşat un șir de evenimente conducând la înlăturarea fostului preşedinte pro-rus de la Kiev şi la anexarea Crimeei de către Rusia.
Din acest moment al anexării, tensiunile între cele două țări au continuat. Recent, o serie de acţiuni ostile ale Rusiei la adresa Ucrainei, precum cele din Marea Neagră sau Marea Azov, au împiedicat Kievul să îşi exercite drepturile sale maritime şi să exploateze resursele naturale din propriile sale ape teritoriale. Apreciem așadar că strategia Rusiei este departe de a fi una care să ducă la soluţionarea conflictelor din Ucraina, cu atât mai mult cu cât menţinerea acestora va ţine departe Kievul de UE sau NATO. Tensiunile în Marea Azov s-au amplificat de la deschiderea podului ce leagă Crimeea de Rusia continentală prin strâmtoarea Kerci, pod realizat încă din 2015. Podul nu numai că reprezintă un instrument militar al Rusiei, dar este folosit și pentru a împiedica accesul navelor care acostau în porturile ucrainene de la Mariupol şi Berdyansk.
După anexarea Crimeei în 2014, controlul asupra strâmtorii Kerci a fost de facto exercitat de autoritățile rusești, cu încălcarea Tratatului din 2003 privind cooperarea dintre Rusia și Ucraina în Marea Azov formal în vigoare, trecerea prin strâmtoare fiind supusă aprobării comandantului portului Kerci, din martie 2014, deși Rusia nu denunțase tratatul din 2003. Mai mult, aceasta consideră strâmtoarea Kerci drept parte a apelor teritoriale rusești.
Tot în scopul de a își impune poziția dominantă asupra mării Azov, Rusia a sechestrat trei nave ale marinei ucrainene împreună cu echipajele lor, la data de 25 noiembrie 2018, provocând o escaladare a tensiunilor între cele două state în această zonă sensibilă. Moscova a susținut că autoritățile de la Kiev nu au notificat trecerea navelor prin strâmtoare, cum este procedura, după 2014, iar Kievul contrargumentând, a precizat că a notificat, dar că nu a primit răspuns.
Raportat la toate aceste evenimente și relații tensionate Ucraina-Rusia, ce datează de la momentul ocupării ilegale a peninsulei Crimeea în februarie 2014, Ucraina a decis să facă apel la instanțele internaționale ca instrument de combatere a agresiunii Rusiei și a efectelor sale. În acest sens, în intervalul 2014-2019, Ucraina a introdus 8 plângeri împotriva Rusiei în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (regrupate ulterior în 5 dosare) și a inițiat proceduri în fața Curții Internaționale de Justiție și a Curții Permanente de Arbitraj. De asemenea, aceasta a acceptat competența Curții Penale Internaționale cu privire la protestele Euromaidan, respectiv evenimentele din Crimeea și Donbas.
Cererea inițială a Ucrainei împotriva Rusiei la CEDO a fost depusă la 13 martie 2014. Guvernul ucrainean susține, în argumentația depusă la CEDO, că începând cu 27 februarie 2014 Rusia a exercitat controlul efectiv asupra Republicii Autonome Crimeea, parte integrantă a Ucrainei, situație care a dus la încălcări ale mai multor articole ale Convenției europene a drepturilor omului.
În special, guvernul reclamant, invocând art. 2 din Convenție, susține că a existat o practică administrativă atribuibilă Rusiei de ucidere a militarilor ucraineni și a civililor. Totodată, sunt invocate cazuri de tortură sau alte forme de tratamente inumane și privare arbitrară de libertate a civililor și a militarilor ucraineni (art. 3 și 5 din Convenție).
Guvernul solicitant afirmă că cetățenii ucraineni care locuiesc în Crimeea au fost supuși impunerii ilegale a cetățeniei ruse și că refuzul acestora de a primi cetățenia rusă îi priva de mai multe drepturi. În temeiul art. 10, Guvernul susține că activitatea jurnaliștilor din Crimeea a fost afectată și că mass-media non-ruse au fost suprimate, în timp ce, în temeiul art. 11, arată că tătarilor din Crimeea le-a fost interzis să organizeze adunări publice. De asemenea, se plânge de exproprierea bunurilor de către autoritățile autoproclamate din Crimeea, acte care au fost ulterior aprobate prin legislația rusă. Guvernul Ucrainei susține și că noua frontieră dintre Crimeea și Ucraina a dus la restricționarea libertății de mișcare a cetățenilor ucraineni.
La 13 martie 2014 Curtea a decis, în baza art. 39 din Regulamentul Curții, măsuri conservatorii, invitând Rusia și Ucraina să se abțină de la orice acțiuni militare, care ar putea duce la încălcarea drepturilor populației civile din Crimeea, prevăzute în Convenție.
CEDO nu s-a pronunțat până la acest moment asupra celor cinci plângeri inter-statale, acestea fiind pending, însă se arată a fi cel mai greu caz, având în vedere că instanța europeană trebuie să decidă pe fond în ce măsură Rusia este responsabilă pentru încălcarea drepturilor omului pe teritoriile controlate de aceasta.
În septembrie 2016 Ucraina a inițiat proceduri de arbitraj împotriva Rusiei pentru încălcarea Convenției ONU privind Dreptul Mării din 1982 (UNCLOS). Ucraina susține că Rusia i-a încălcat drepturile în zonele maritime din Marea Neagră, Marea Azov și Strâmtoarea Kerch prin exploatarea resurselor naturale din platoul continental al Mării Negre aparținând legal Ucrainei.
În ianuarie 2017 Ucraina a mers mai departe cu un proces împotriva Rusiei și la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) cu privire la încălcări de către aceasta ale Convenției internaționale pentru reprimarea finanțării terorismului din 1999 (ICSFT) și ale Convenției internaționale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 1965 (CERD). Ucraina susține astfel că Rusia furnizează fonduri și arme grupurilor armate ilegale „DPR”, „LPR” și „Partizanii de la Kharkiv”, că nu ia măsuri pentru a împiedica finanțarea acestor grupuri de către actori publici și privați ruși și nici nu cooperează cu Ucraina privind investigațiile asupra actelor de terorism. Ucraina mai apreciază că autoritățile rusești de ocupație discriminează și conduc sistematic o „politică de stat de epurare culturală” a comunităților etnice tătare ale Ucrainei din Crimeea.
În ceea ce privește Curtea Penală Internațională, în prezent Procurorul acesteia se află în stadiul final al examinării preliminare, iar în cazul în care se confirmă că au avut loc crime de război sau împotriva umanității în Crimeea și Donbas, acesta poate lansa o anchetă oficială și poate solicita emiterea unui mandat de arestare împotriva făptuitorilor.
Hotărârile ce urmează a fi pronunțate de către toate aceste instanțe vor fi unele cu greutate. În cazul în care soluțiile pronunțate vor fi chiar și parțial nefavorabile Rusiei, dacă aceasta nu le va respecta, încrederea multor țări în instanțele internaționale poate scădea considerabil. De asemenea, nu putem să nu ne întrebăm care va fi reacția Rusiei. Se va retrage oare din Consiliul Europei? Rămâne un subiect sensibil, ce va impacta într-un mod ireversibil relațiile internaționale.
