Archive for Oana Dimitriu

author photo

post thumbnail

Selecție experți pentru elaborarea Ghidului de bune practici în relaţia sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice

Scopul Ghidului este clarificarea poziționării judecătorilor și procurorilor în raport cu celelalte profesii juridice, în special avocaţi, atât în sfera exercitării atribuțiilor profesionale cât și în afara acestora, astfel încât să contribuie la consolidarea imaginii și integrității sistemului judiciar sau să nu genereze efecte negative cu privire la acestea.

7 ian. 2019 | Continuarea articolului
post thumbnail

14 decembrie 2018: Conferința de inaugurare a Institutului Național de Criminologie, București

În data de 14 decembrie 2018, în sediul Palatului Parlamentului, a avut loc Conferința de inaugurare a Institutului Național de Criminologie ale cărui obiective sunt cercetarea dinamicii și cauzalității fenomenului infracțional, elaborarea de studii care să contribuie a redimensionarea politicii penale.

4 ian. 2019 | Continuarea articolului
post thumbnail

Modificări legislative propuse privind modul de sancționare a faptelor de evaziune fiscală

Camera Deputaților a doptat Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, iar la finalul anului a fost trimis la președinte spre promulgare.

3 ian. 2019 | Continuarea articolului
post thumbnail

UNBR va organiza două sesiuni de examene de primire în profesia de avocat în 2019

Conform Hotărârii nr. 398 din 7-8 decembrie 2018, UNBR va organiza două sesiuni de examene de primire în profesia de avocat în 2019, și anume în luna februarie și la data de 30 august.

2 ian. 2019 | Continuarea articolului
post thumbnail

La 1 ianuarie intră în vigoare noi norme UE pentru eliminarea principalelor lacune juridice utilizate în evitarea obligațiilor fiscale de către societăți

De la 1 ianuarie 2019, toate statele membre aplică cinci măsuri antiabuz cu caracter juridic obligatoriu, care vizează principalele forme de evitare a obligațiilor fiscale practicate de marile companii multinaționale.

1 ian. 2019 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 12/2018

Numărul 12 al Curierului Judiciar este dedicat în exclusivitate Conferinței Dreptul Afacerilor 2018, a XIV-a ediție „Contractul comercial și motivațiile sale economice și psihologice” și conține prelegerile susținute în cele două paneluri: Echilibrul contractual și Limitarea şi extinderea efectelor contractului. Impactul legislaţiei protecţiei consumatorilor asupra practicilor comerciale.

28 dec. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Piața unică digitală: Regulamentul UE care elimină geoblocarea nejustificată în mediul online intră astăzi în vigoare

La 3 decembrie 2018 intră în vigoare noul regulament propus de Comisia Europeană în mai 2016, care elimină geoblocarea nejustificată în mediul online în întreaga Uniune. Europenii nu vor trebui să se mai teamă că un site web le va bloca accesul sau îi va redirecționa doar pentru că ei provin dintr-o altă țară.

3 dec. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Avocatura.com a lansat o platformă prin care avocații pot acorda consultații video, pornind de la o nevoie reală de modernizare a pieței

Romeo Cosma
Fondatorul Avocatura.com

Editorial publicat în Curierul Judiciar nr. 11/2018.

29 nov. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 11/2018

Numărul 11 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: consultații video pe o platformă online, prescripția extinctivă a dreptului la acțiunea pentru răspunderea patrimonială a salariaților, contractul de franciză, contractul de antrepriză, contestațiile în materia achizițiilor publice, omisiunea sesizării, excluderea probelor, Centenarul Marii Uniri.

27 nov. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Interpretarea ICCJ a expresiei pedeapsă “executată sau considerată ca executată”

În interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal, prin pedeapsa “executată sau considerată ca executată”, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55¹ din Legea nr. 254/2013.

21 nov. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

21 noiembrie 2018: Conferința Anuală a Asociației Trezorierilor din România, București

PwC România împreună cu Asociația Trezorierilor din România organizează miercuri, 21 noiembrie, cu începere de la ora 09:00 cea de-a patra ediție a Conferinței Anuale a Asociației Trezorierilor din România. Evenimentul are loc la Hotel Radisson, Sala Atlas.

20 nov. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

RIL admis privind competența de soluționare a recursurilor

Competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, revine curților de apel.

19 nov. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Zoom IN: Restructurarea justiției și statutul procurorilor

Modificarea legilor care privesc justiția reprezintă o restructurare fundamentală a sistemului juridic și instituțional. Motivele ei trebuie să fie structurale. Sistemul instituțiilor care asigură justiția în societate trebuie să aibă probleme macro-structurale pentru ca legile care îl privesc să fie restructurate și nu doar modificate punctual. Aceste probleme trebuie să fie deci situate pe planurile fundamentale care structurează justiția într-o societate justă.

16 nov. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Raport PwC Romania: doar 12% dintre companii au finalizat procesul de implementare a cerintelor GDPR pana la 25 mai 2018

Aproximativ 60% din cele 56 de companii care au participat la sondajului Impactul noilor reguli privind protectia datelor realizat de PwC Romania au declarat ca, imediat dupa data aplicarii Regulamentului General de Protectie a Datelor (GDPR), la 25 mai, erau in plin proces de implementare a cerintelor acestuia.

15 nov. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Piaţa imobiliară poate fi îmbunătăţită radical în patru paşi

Roxana Dudău susţine câteva măsuri esențiale care ar aşeza piaţa de imobiliară pe nişte baze solide şi ar atrage mai uşor investitori în active. Patru măsuri simple pot aduce o creştere exponenţială a atractivităţii pieţei imobiliare din România. Printre altele, e nevoie de o coordonare mai bună între instituţiile publice şi companiile private şi un efort susţinut de ambele părţi.

14 nov. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Comisia Europeană: Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV

Raportul analizează evoluția situației din noiembrie 2017 până în prezent. În raport se constată că, deși România a întreprins, în vederea îndeplinirii obiectivelor de referință ale MCV, unele măsuri în sensul punerii în aplicare a celor 12 recomandări finale emise de Comisie în ianuarie 2017, evoluțiile recente au însemnat un regres față de progresele de până acum și au pus sub semnul întrebării evaluarea pozitivă din ianuarie 2017.

13 nov. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Invitație de depunere a candidaturilor pentru postul de grefier adjunct la Tribunalul Uniunii Europene

Grefierul adjunct este însărcinat să îl asiste pe grefierul Tribunalului în toate activitățile ce revin grefei și să îl înlocuiască în caz de împiedicare. Candidaturile pentru acest post vor trebui trimise, în atenția grefierului Tribunalului Uniunii Europene, exclusiv prin e-mail până cel târziu la 29 noiembrie 2018.

12 nov. 2018 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close