Toate articolele pentru cuvantul cheie: "Augustin Zegrean"

post thumbnail

Legea privind cainii fara stapan declarata constitutionala

Curtea Constitutionala a stabilit ca Legea privind cainii fara stapan este constitutionala. Anuntul a fost facut de catre presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, care a declarat ca CC a apreciat ca sesizarea privind legea este neintemeiata, iar legea este constitutionala, pentru ca s-a respectat decizia anterioara.

25 sept. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Augustin Zegrean, CC, despre legea privind maidanezii: Am mai dat o decizie pe aceeasi lege

Presedintele CC, Augustin Zegrean, a declarat, referitor la sesizarea de neconstitutionalitate a Legii privind cainii maidanezi, ca practic este aceeasi lege pentru care judecatorii au mai dat o decizie, dar parlamentarii au revenit cu o noua sesizare, aratand ca “asta e jocul legislativ”.

25 sept. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 4/2013

Numarul 4 al Curierului Judiciar contine articole care trateaza, printre altele, teme ca: procedura intrebarii preliminare, votul electronic, protectia consumatorilor, cererea de reexaminare cf. NCPC, exceptiile invocate din oficiu de catre judecator, violarea confidentialitatii votului cf. NCP, incriminarea contrabandei, rezolutiunea unilaterala si pactele comisorii cf. NCC.

10 iul. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curtea Constitutionala a avut prima sedinta publica in noua componenta

Plenul Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) s-a intrunit in prima sedinta publica dupa reinnoirea componentei cu trei judecatori – Daniel Morar, Mona Pivniceru si Valer Dorneanu.

13 iun. 2013 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close