Toate articolele pentru cuvantul cheie: "CEDO"

post thumbnail

Zoom IN: Impreviziunea în contractele încheiate între consumatori și comercianți

Crochiul impreviziunii a dobândit noi contururi sub penelul judecătorului constituțional și continuă să se definitiveze sub tușa hotărârilor Curții de Justitie a Uniunii Europene. Relația specială a impreviziunii cu clauzele abuzive, statica și dinamica binomului ,,impreviziune – clauze abuzive,, precum și exercitarea puterii de intervenție a instanțelor de judecată asupra arhitecturii contractelor de credit dintre consumatori și comercianți pe motiv de impreviziune constituie principale repere ale incursiunii noastre.

28 mai 2019 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate privind art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil

Dispozițiile art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil sunt constituționale în măsura în care permit acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților – cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și/sau cetățeni ai statelor terțe – din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.

11 oct. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Poziția Avocatului Poporului privind solicitarea Președintelui României de formulare a unei excepții de neconstituționalitate privind rectificarea bugetară

Avocatul Poporului va analiza cu atenție solicitarea publică a Președintelui României de formulare a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului României privind rectificarea bugetară, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

7 sept. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

CEDO a condamnat România pe tărâmul art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie în cauza Prăjină

La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Laurenţiu Prăjină a sesizat Curtea la 26 ianuarie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

30 iun. 2017 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 2/2017

Numărul 2 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: abusus sive jus abutendi, determinarea subiectelor de drept destinatare ale unei norme juridice, acţiunea în nulitatea unor donaţii şi în partaj, cererea de intervenție vădit șicanatorie, motivarea documentaţiilor de urbanism.

28 feb. 2017 | Continuarea articolului
post thumbnail

Parteneriatul civil a primit aviz favorabil în Comisia pentru drepturile omului

Parteneriatul civil este un contract încheiat în fața unui notar public, fără nici un fel de discriminare, între două persoane de sex diferit sau de același sex, care consimt să conviețuiască în baza afecțiunii, respectului și sprijinului reciproc și a egalității în drepturi.

16 feb. 2017 | Continuarea articolului
post thumbnail

Suprapopularea carcerală. Inoportunitatea amnistiei sau graţierii

Asociaţia “Forumul Judecătorilor din România” pune la dispoziția persoanelor interesate un WHITE PAPER privitor la „Suprapopularea carcerală. Inoportunitatea amnistiei sau graţierii”, pentru corecta informare publicului cu privire la acest subiect de actualitate, dar și pentru a se delimita ferm de recentele declarații ale Ministrului Justiției, potrivit căruia grațierea ar fi susținută de asociațiile profesionale ale magistraților.

17 ian. 2017 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 6/2016

Numărul 6 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: excepția de neconstituționalitate privind infracțiunea de abuz în serviciu, armonizarea legislațiilor și procedurilor de insolvență transfrontaliere, contestarea unei clauze din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, delegarea gestiunii serviciilor de utilități publice, infracțiuni legate de activitatea bancară, nulitatea cererii de apel transmisă prin fax, cererea de revizuire ca urmare a descoperirii unui înscris.

30 iun. 2016 | Continuarea articolului
post thumbnail

Cauza Bărbulescu c. României. Monitorizarea comunicațiilor la locul de muncă

Judecător Lucia Uță
Curtea de Apel București

Editorial publicat în Curierul Judiciar nr. 1/2016.

14 ian. 2016 | Continuarea articolului
post thumbnail

România condamnată de CEDO în cauza Uzinexport

În Monitorul Oficial nr. 677 din 7 septembrie 2015 a fost publicată Hotărârea CEDO din 31 martie 2015 în Cauza S.C. Uzinexport – S.A. împotriva României.

9 sept. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Răspunderea portalurilor online de știri pentru comentariile postate de cititori

Dr. Gabriela Zanfir
Ofițer juridic, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

Editorial publicat în Curierul Judiciar nr. 8/2015.

3 aug. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Aspecte actuale privind revizuirea Constituției României. Analiza în fața Comisiei de la Veneția (Comisia europeană pentru democrație prin drept)

Dr. Ioan Chelaru
Senator, Președintele Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru redactarea Proiectului de lege privind Revizuirea Constituției României

Editorial publicat în Curierul Judiciar nr. 6/2015.

19 iun. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 2/2015

Numărul 2 al Curierului Judiciar conţine articole care tratează, printre altele: noua legislație a concurenței neloiale, practica judiciară neunitară în domeniul muncii, dreptul contractual al consumului, promisiunea bilaterală de vânzare, sistemul unitar de pensii publice, înalta competență profesională, reținerea şi arestarea preventivă, locul procurorului în sala de judecată.

1 apr. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Despre noile Coduri fiscale și o parte din hibele lor

Lector univ. dr. Cosmin Flavius Costaş
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

Editorial publicat în Curierul Judiciar nr. 3/2015.

30 mart. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 1/2015 + supliment GRATUIT

În anul 2015 am intrat în al treisprezecelea an de când a fost reluată publicarea revistei Curierul Judiciar. Așa cum v-am obișnuit în fiecare an, vă punem la dispoziţie cea mai performantă revistă de actualitate juridică, realizată la standarde înalte după modelul revistelor de specialitate din străinătate, coordonată de un colegiu științific și redacțional de excepție, susținută de autori prestigioși care provin atât din mediul academic, dar mai ales al practicii juridice.

21 feb. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

„Protocolul dialogului”. Protocolul nr. 16 la Convenția europeană a drepturilor omului

Drd. Catrinel Brumar
Drd. Oana Ezer

Editorial publicat in Curierul Judiciar nr. 12/2014.

11 feb. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Romania condamnata din nou la CEDO sa plateasca 832.500 euro in dosarul Revolutiei

Romania a fost condamnata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru nesolutionarea “dosarului Revolutiei”, avand de platit de aceasta data suma de 832.500 euro catre 81 de persoane. Decizia urmeaza altora prin care fosti revolutionari au fost despagubiti, pentru modul de desfasurare a anchetei in cauza cunoscuta ca “dosarul Revolutiei”.

27 ian. 2015 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close