Toate articolele pentru cuvantul cheie: "Csaba Bela Nász"

post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 6/2019

Numărul 6 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: arbitrajul, măsurile educative privative de libertate, procedura insolvenței, planul de reorganizare, revizuirea contractelor, bicameralismul românesc, asistarea la efectuarea actelor de urmărire penală și mandatul europarlamentarilor.

30 iun. 2019 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 1/2019

Numărul 1 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: președinția României în cadrul Uniunii Europene, încetarea contractului de muncă în perioada de probă, procedura insolvenței, economia colaborativă, pretenții noi în apel, Agenția Națională de Integritate, prescripția răspunderii penale și criptomonedele.

30 ian. 2019 | Continuarea articolului
post thumbnail

Zoom IN: Deschiderea procedurii insolvenței. Condiții. Existența unei recunoașteri parțiale de datorie. Consecințe

Decizia Curții de Apel Timișoara readuce în discuție o situație juridică destul de des întâlnită în practică, mai ales în ultimii ani, în care, ca urmare a intrării unor profesioniști în incapacitate de plată, creditorii acestora încearcă prin toate mijloacele care le sunt puse la dispoziție de lege să-și recupereze creanțele pe care le au, una dintre aceste căi fiind procedura insolvenței.

4 oct. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 6/2018

Numărul 6 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: admiterea la INM și în magistratură, repararea pagubei constatate prin actele de audit întocmite de către Curtea de Conturi, recunoaşterea parţială de datorie, negocierea contractelor, codificarea procedurii administrative, răspunderea disciplinară a magistraţilor și principiile protecției datelor cu caracter personal.

30 iun. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 3/2018

Numărul 3 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: directivele UE în materia dreptului de autor, anularea contractelor de finanțare, interesele financiare ale UE, statutul judecătorilor și procurorilor, dreptul concurenței, conceptul de consumator, conflictul negativ de competență, perioada de gardă la domiciliu, reprezentarea unităților administrativ-teritoriale și măsurile compensatorii.

30 mart. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 1/2018

Numărul 1 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: moneda BITCOIN, timp de lucru/timp de odihnă, munca suplimentară, impreviziunea, clauze de echilibrare convențională, demolarea unor construcții, practica judiciară, protecția datelor cu caracter personal, condițiile arestării preventive și infracțiunea de abuz în serviciu.

31 ian. 2018 | Continuarea articolului
post thumbnail

CA Timișoara, Secția comercială. Decizia nr. 29/2009

Decizia este publicată in extras și comentată de jud. dr. Csaba Bela Nász în Curierul Judiciar nr. 12/2009.

28 dec. 2009 | Continuarea articolului
post thumbnail

CA Timișoara, Secția comercială. Decizia civilă nr. 709/2008

Decizia este publicată in extras și comentată de jud. drd. Csaba Bela Nász în Curierul Judiciar nr. 7/2009.

11 iul. 2009 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close