Toate articolele pentru cuvantul cheie: "oug 195/2002"

post thumbnail

ICCJ: Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar nu poate fi reglementată de consiliile locale

ICCJ a stablit ca procedura de ridicare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 şi art. 97 alin. (1) lit. d) şi alin. (6) din Codul rutier, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

27 mai 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Acord de recunoaștere a vinovăţiei. Dare de mită. Agenți de poliție

În cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani şi când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului.

17 feb. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Circulatie rutiera. Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala

Odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod penal, dispozitiile art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 au fost abrogate, iar infractiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influenta bauturilor alcoolice se regaseste in dispozitiile art. 336 alin. 1 din Noul Cod penal.

16 ian. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

Codul rutier s-ar putea modifica din nou

Ministerul Afacerilor Interne a publicat in data de 22 iulie un proiect de Ordonanta pentru modificarea si completarea OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

24 iul. 2014 | Continuarea articolului
post thumbnail

A aparut Legislatie rutiera. Culegere de acte normative

Lucrarea de fata prezinta cadrul legislativ in domeniul circulatiei rutiere cu indicarea la fiecare articol, care prevede o regula de circulatie a carei incalcare reprezinta contraventie, a sanctiunii principale, a sanctiunilor contraventionale complementare si a masurilor tehnico-administrative.

4 apr. 2014 | Continuarea articolului
post thumbnail

MAI propune modificarea ordonantei privind circulatia pe drumurile publice

Ministerul Afacerilor Interne a publicat in data de 22 februarie un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

22 feb. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Luarea permisului pentru scuter: misiune imposibila

Instructorii auto si elevii lor care vor sa obtina carnet pentru scuter se plang ca, desi exista o lege, nu o pot aplica. In acest moment, scolile de soferi nu sunt autorizate sa organizeze examene pentru categoria A, potrivit Autoritatii Rutiere.

23 ian. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Senatul a aprobat noi limite de varsta pentru obtinerea permisului de conducere pentru motociclete

Senatul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, care urmareste alinierea la prevederile Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European.

25 sept. 2012 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close