Toate articolele pentru cuvantul cheie: "casare"

post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 10/2016

Numărul 10 al Curierului Judiciar conține articole care tratează, printre altele: posibilitatea utilizării siglei baroului de avocați în corespondență, modul de stabilire a cuantumului veniturilor obținute din activități remunerate, cumulul pensiilor cu veniturile obținute din activități remunerate, reforma financiar-bancară, controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, vânzarea pe încercate, răspunderea politică a guvernului „tehnocrat”, renunțarea la urmărirea penală, internarea voluntară, arbitrajul în România și în Europa.

31 oct. 2016 | Continuarea articolului
post thumbnail

România în fața CJUE pentru nerespectarea legislației privind casarea vehiculelor

Comisia Europeană a decis pe 28 mai să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru lipsa transpunerii în legislația națională a amendamentelor aduse directivei privind vehiculele scoase din uz.

3 iun. 2015 | Continuarea articolului
post thumbnail

RIL admis. Calea de atac in privinta deciziei instantei de apel

In Monitorul Oficial nr. 735 din 31 octombrie 2012 a fost publicata Decizia nr. 12 a ICCJ din data de 8 octombrie 2012 in cadrul recursului in interesul legii privind calea de atac in privinta deciziei instantei de apel care a fost casata cu trimiterea cauzei spre rejudecare, dupa intrarea in vigoare a Legii 202/2010.

6 nov. 2012 | Continuarea articolului
post thumbnail

Se relansează programul Rabla

S-a relansat campania de casare a maşinilor vechi, prima de casare rămânând la trei mii opt sute de lei, prin această măsură Guvernul sperând să scoată din uz între 50.000 şi 60.000 de rable.

18 feb. 2010 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close