Archive for Luminita Chitoran

author photo

post thumbnail

RIL publicat. Art. 312 alin. (4) si art. 305 C.proc.civ. din 1865. Procese incepute anterior Legii nr. 202/2010

In Monitorul Oficial 655/2013 a fost publicata Decizia nr. 14/2013 prin care ICCJ a solutionat RIL-urile privind interpretarea dispozitiilor art. 312 alin. (4) raportat la art. 305 C.proc.civ. din 1865 in procesele incepute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, referitor la admisibilitatea probelor noi, cu exceptia inscrisurilor, atunci cand tribunalele si curtile de apel, dupa casarea hotararii atacate, au retinut cauzele spre rejudecare in fond.

25 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Granturi SEE pentru conservarea patrimoniului cultural si promovarea egalitatii de gen

Alte doua noi programe prin care Romania va atrage granturi SEE, au fost semnate in data de 22 octombrie de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Cele doua programe sunt „Conservarea si revitalizarea patrimoniului cultural si natural”, respectiv „Promovarea egalitatii de gen si a echilibrului intre viata profesionala si cea privata”, iar valoarea cumulata a granturilor se ridica la aproximativ 23 milioane de euro.

25 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Provocarile Noului Cod de Procedura Civila – context local si perspectiva europeana – Constanta, 7 Noiembrie

Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constantţa prin Centrul Enterprise Europe Network Constanta, in colaborare cu Baroul Constanta si firma de avocatura Tuca, Zbarcea & Asociatii, va invita sa participati joi, 7 noiembrie a.c., incepaand cu ora 10.00, in Sala de Conferinte a CCINA Constanta ( B-dul Alex Lapusneanu nr. 185, etaj 2-fosta Banca a Religiilor) la conferinta:„Provocarile Noului Cod de Procedura Civila – context local si perspectiva europeana”.

24 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Plan de actiune al UE pentru perioada 2014-2019 privind combaterea crimei organizate, coruptiei si spalarii de bani

Masurile de combatere a crimei organizate, coruptiei si spalarii de bani sunt incluse intr-un plan de actiune al UE pentru perioada 2014 – 2019, recomandat de Parlament miercuri. Confiscarea bunurilor financiare ale retelelor de crima organizata si taierea surselor lor de venit sunt primele pe lista. Se presupune ca aproximativ 4000 de organizatii criminale internationale operau in UE in 2013.

24 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Deputatii europeni cer suspendarea acordului bancar UE-SUA ca urmare a inregistrarilor NSA

UE ar trebui sa suspende acordul sau cu SUA pentru Programul de urmarire a finantarilor teroriste (TFTP) ca urmare a acuzatiilor la adresa Agentiei americane de securitate nationala, care ar fi inregistrat date bancare ale cetatenilor UE, detinute de compania belgiana SWIFT, se arata intr-o rezolutie nelegislativa votata de Parlament.

24 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

UE a lansat o noua campanie pentru a creste gradul de sensibilizare privind agricultura

In UE, peste 12 milioane de agricultori lucreaza cu norma intreaga, iar alte 36 de milioane de locuri de munca depind direct de agricultura. Cu toate acestea, studiile arata ca populatia din zonele urbane se considera din ce in ce mai deconectata de la viata rurala si agricola. Pentru a contracara aceasta tendinta, Uniunea Europeana a lansat campania „Taking care of our roots” (Grija pentru radacinile noastre) pentru a sublinia importanta agriculturii si pentru a arata in ce masura este sprijinita de politicile UE.

24 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

O noua punere sub acuzare pentru genocid: Fostul comandant de la Periprava, Ion Ficior, acuzat de 103 crime

Tortionarul Ion Ficior a fost pus sub acuzare pentru genocid, in dosarul privind moartea unor detinuti la Colonia de munca Periprava,unitate pe care a condus-o in perioada 1958-1963, potrivit unor surse judiciare.

24 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Ministerul Fondurilor Europene organizeaza un focus grup adresat reprezentantilor mediului de afaceri din Bucuresti

Ministerul Fondurilor Europene organizeaza joi, 24 octombrie, un focus grup adresat reprezentantilor mediului de afaceri din Bucuresti. Scopul acestei reuniuni este colectarea de opinii referitoare la prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020 din perspectiva adresarii acestui document nevoilor si oportunitatilor pentru mediul de afaceri in viitoarea perioada de programare.

23 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Protocol incheiat intre Agentia Nationala de Castru si UNNPR privind Metodologia de incasare a tarifelor de publicitate imobiliara

In Monitorul Oficial nr. 645 din 21 octombrie 2013 a fost publicat Ordinul nr. 1009/2013 al Presedintelui Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara pentru aprobarea Protocolului privind Metodologia de incasare si virare a tarifelor de publicitate imobiliara incheiat cu Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania.

23 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Programul de pregatire a candidatilor la functia de judecator al Curti unice in materie de brevete – inscriere candidati

Ministerul Justitiei a publicat un anunt privind inscrierea in programul de pregatire destinat candidatilor la functia de judecator al viitoarei Curti unice in materie de brevete, candidaturile trebuind depuse pana la data de 15 noiembrie 2013.

22 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

EY: Cinci masuri practice pentru formarea unui consiliu de administratie

Plecand de la statisticile Comisiei Europene, care inregistreaza doar o crestere marginala a reprezentarii feminine in board-ul companiilor in ultimii ani, raportul EY Time for Change: Recruiting for Europe’s Boardrooms expune barierele predominante si subliniaza necesitatea abordarii din unghiuri noi si inovatoare a procesului de numire a membrilor in consiliile de administratie.

22 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Afla cand poti contesta solicitarile de clarificari abuzive

Solicitarea de clarificari reprezinta, cu siguranta, unul dintre mijloacele pe care legislatia achizitiilor publice le pune la dispozitia autoritatilor contractante pentru evaluarea ofertelor depuse in cadrul procedurilor de atribuire. Impotriva unei solicitari de clarificari formulate in mod abuziv sau a respingerii ofertelor pentru ambiguitati ce ar fi putut fi lamurite, operatorii economici pot formula contestatie in termenul legal.

22 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Ioan Dumitrascu, PeliFilip: Prea multe prevederi dintr-o lege se clarifica de-abia dupa 1-2 ani de practica

Codul Insolventei, adoptat prin ordonanta de urgenta de Guvern la inceputul acestei luni si aspru criticat de profesionistii din domeniu, va aduce cateva modificari importante in practica. Ioan Dumitrascu, partener PeliFilip, vorbeste despre problemele, punctele forte, dar si impactul pe care acest Cod al insolventei il va avea in practica.

22 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Ultimele zile de inscriere la editia a III-a a Conferintei internationale “Perspective ale dreptului afacerilor in mileniul al treilea”

Va invitam sa participati la editia a III-a a Conferintei internationale “Perspective ale dreptului afacerilor in mileniul al treilea” organizata de Departamentul de Drept din Academia de Studii Economice din Bucuresti impreuna cu Societatea de Stiinte Juridice si Administrative in zilele de 15-16 noiembrie in Academia de Studii Economice.

16 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

A aparut Noul Cod al insolventei si reglementarile anterioare – prezentare comparativa

Gheorghe Piperea: “Mult-asteptatul „Cod al insolventei” a fost adoptat prin ordonanta de urgenta, desi, dupa toate probabilitatile si asteptarile, ar fi trebuit sa fie adoptat prin lege, dupa o minima dezbatere in Parlament si sa intre in vigoare in 2014, dupa o minima perioada de studiu si pregatire logistica si administrativa pentru punerea sa in aplicare. Adoptarea prin ordonanta de urgenta (tehnica de legiferare care in Romania este utilizata pentru evitarea dezbaterilor in Parlament) este, in sine, o surpriza, dar aceasta noua reglementare ne rezerva si alte surprize, unele dintre ele neplacute.”

14 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

PICCJ anunta posibilitatea definitivarii in functie a unor grefieri

In conformitate cu dispozitiile art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 144/2013 al procurorului general al PICCJ privind procedura de definitivare in functie a grefierilor incadrati pe posturi vacante temporar in cadrul unitatilor Ministerului Public, au fost identificate posturile din cadrul PICCJ ce pot fi ocupate prin definitivarea in functie a unor grefieri incadrati pe post vacant temporar.

14 oct. 2013 | Continuarea articolului
post thumbnail

Prima reuniune strategica la nivel inalt in materia recuperarii creantelor provenite din infractiuni – 11 octombrie

Pe 11 octombrie 2013, Oficiul National de Prevenire a Criminalitatii si Recuperare a Creantelor (ONPCCRCI) din cadrul Ministerului Justitiei, in cooperare cu Initiativa STAR (initiativa comuna a Bancii Mondiale si a UNODC – Oficiul Natiunilor Unite impotriva Drogurilor si Criminalitatii), a organizat prima reuniune strategica la nivel inalt in materia recuperarii creantelor provenite din infractiuni.

14 oct. 2013 | Continuarea articolului

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării presupune că ești de acord cu utilizarea cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close